Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia a găzduit joi deschiderea oficială a celei mai importante conferinţe organizate de Societatea Americană de Matematică (American Mathematical Society). Evenimentul se desfăşoară pentru prima oară în România, iar organizatorii au ales drept locaţie oraşul Marii Uniri, respectiv la Universitatea „1 Decembrie 1918”. Conferinţa marchează şi împlinirea a 125 de ani de la înfiinţarea Societăţii Americane de Matematică. În perioada 27-30 iunie, 500 de invitaţi vor lua parte la evenimentul dedicat specialiştilor în matematică la nivel internaţional.
Joint International Meeting of The American Mathematical Society and The Romanian Mathematical Society este un eveniment organizat la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia de către American Mathematical Society (AMS), Societatea de Ştiinţe Matematice din România şi Institutul de Matematică „Simion Stoilow” al Academiei Române. În deschidere au luat cuvântul şi le-au urat „bun venit” participanţilor rectorul Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Daniel Breaz, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, viceprimarul municipiului Alba Iulia, Paul Voicu, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, secretarul asociat al Societăţii Americane de Matematică, Steven Weintraub, preşedintele Societăţii de Ştiinţe Matematice din România, Radu Gologan şi directorul Institutului de Matematică „Simion Stoilow” al Academiei Române, Lucian Beznea.
Pentru Societatea de Ştiinţe Matematice din România şi Universitatea „ 1 Decembrie 1918”, dar şi pentru Alba Iulia conferinţa internaţională de matematică reprezintă o întâlnire istorică şi cel mai important eveniment.
Datorită credibilităţii oferite de universitatea albaiuliană prin evenimentele de mare anvergură organizate în ultimii ani, So