Un individ acuzat că a păcălit mai mulți reprezentanți ai unor firme s-a ales cu o pedeapsă din partea magistraților.
Judecătorii din cadrul Tribunalului Iași l-au condamnat ieri pe Florin Perju la trei ani de închisoare, pentru înșelăciune și evaziune fiscală. Totuși, magistrații au constatat că individul a mai fost condamnat în trecut, pentru comiterea altor infracțiuni, astfel încât au decis contopirea pedepselor.
Astfel, Perju va fi nevoit să execute o pedeapsă unică de 20 de ani și zece luni de detenție.
Pe de altă parte, instanța ieșeană l-a obligat pe acesta la achitarea despăgubirilor solicitate de către părțile civile. De asemenea, judecătorii au admis punerea unui sechestru asigurator pe bunurile lui, până la concurența sumei de 58.015 lei.
Sentința emisă ieri nu este definitivă, aceasta putând fi atacată la instanța superioară, respectiv la Curtea de Apel Iași.
Procurorii l-au trimis în judecată pe Florin Perju la începutul lunii februarie a acestui an. Conform anchetatorilor, în urmă cu mai bine de un an, individul i-a păcălit pe reprezentanții a peste zece firme, dar și pe cei ai statului român.
Un individ acuzat că a păcălit mai mulți reprezentanți ai unor firme s-a ales cu o pedeapsă din partea magistraților.
Judecătorii din cadrul Tribunalului Iași l-au condamnat ieri pe Florin Perju la trei ani de închisoare, pentru înșelăciune și evaziune fiscală. Totuși, magistrații au constatat că individul a mai fost condamnat în trecut, pentru comiterea altor infracțiuni, astfel încât au decis contopirea pedepselor.
Astfel, Perju va fi nevoit să execute o pedeapsă unică de 20 de ani și zece luni de detenție.
Pe de altă parte, instanța ieșeană l-a obligat pe acesta la achitarea despăgubirilor solicitate de către părțile civile. De asemenea, judecătorii au admis punerea unui sechestru asigurator pe bunurile lui, pâ