"Raiffeisen Zentralbank" Austria (RZB) va prelua de la "Volksbank" active de aproximativ un miliard de euro - credite corporate din Austria şi alte ţări - tranzacţia necesitând aprobarea Autorităţii Federale pentru Concurenţă de la Viena.
Raiffeisen a informat: "În cadrul negocierilor privind restructurarea Volksbank, din februarie 2012, RZB a convenit să preia active VBAG (n.r. Volksbanken AG) în valoare de aproximativ un miliard de euro. Astfel, ar trebui să rezulte degrevarea capitalului VBAG".
Cele două bănci au selectat o primă tranşă de active, care urmează să fie transferate la "Raiffeisen Bank International" (RBI).
"Volksbank" şi RZB vor continua negocierile în următoarele săptămâni, după care vor lua o decizie în privinţa restului activelor. "Raiffeisen" ar putea prelua şi alte credite ale clienţilor VBAG din Aus¬tria şi de pe plan internaţional, precum şi o parte din afacerile internaţionale de leasing ale "Volksbank".
"Volksbank" deţine în România active de circa 4 miliarde euro. Banca austriacă trebuie să vândă până la sfârşitul lui 2017 subsidiara din ţara noastră, conform planului de restructurare a instituţiei, aprobat de Comisia Europeană, care prevede şi renunţarea la alte active.
În luna octombrie 2012, controlul "Volksbank" România a fost transferat către vehiculul "VBI Beteiligungs", în contextul vânzării diviziei "Volksbank International", fără subsidiara din România, către "Sberbank" Rusia.
"Volksbank" deţine 51% din acţiunile "VBI Beteiligungs", iar "DZ Bank" AG/"WGZ Bank" AG din Germania şi BPCE din Franţa au în proprietate, fiecare, 24,5%.
"Volksbank" a intrat pe piaţa din România în anul 2000.
V.R. "Raiffeisen Zentralbank" Austria (RZB) va prelua de la "Volksbank" active de aproximativ un miliard de euro - credite corporate din Austria şi alte ţări - tranzacţia necesitând aprobarea Autorităţii