Procedura de insolvenţă pentru “Hidroelectrica” a fost închisă prin decizie a Tribunalului Bucureşti. Hotărârea poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel. Compania, care are filiale şi în Alba, va reveni pe piaţă cel mai probabil săptămâna viitoare.
Premierul Victor Ponta a anunţat că, în 18 iunie, Comitetul Creditorilor a aprobat planul de reorganizare a “Hidroelectrica”, iar compania va reveni pe piaţă probabil săptămâna viitoare, urmând ca imediat să fie iniţiată procedura de listare a unui pachet minoritar de acţiuni. Guvernul s-a angajat în negocierile cu Fondul Monetar Internaţional că va lista 10% din acţiunile Hidroelectrica imediat ce compania iese din insolvenţă. Hidroelectrica a intrat în insolvenţă în 20 iunie 2012, principalul motiv fiind vânzarea energiei la preţuri sub nivelul pieţei prin contracte preferenţiale încheiate cu “băieţii deştepţi”.
Euro Insol a depus, săptămâna trecută, la tribunal planul de reorganizare a Hidroelectrica, iar, dacă înstanţa îl aprobă, Remus Borza, avocatul care gestionează insolvenţa companiei de stat, va încasa un bonus de 2,2 milioane de euro.
Administratorul judiciar a anunţat că Hidroelectrica poate ieşi din insolvenţă până la finalul lunii, în condiţiile în care Tribunalul Bucureşti a respins ultima contestaţie formulată de foştii parteneri ai companiei, respectiv a firmei Alpiq RomIndustries. Hidroelectrica a înregistrat în primele cinci luni un profit brut de 380 milioane de lei, a menţionat Borza. Compania a bugetat pentru acest an un profit brut de 434 milioane lei. Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, afirma la sfârşitul lunii mai că Hidroelectrica va ieşi din insolvenţă la 1 iulie, iar viitoarea conducere a companiei va trebui să prioritizeze investiţiile începute. Niţă a arătat că Hidroelectrica va achita datoriile eşalonat.
Hidroelectrica va organiza, la începutul luni