Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A fugit de la locul accidentului, după ce a lovit o tânără pe trecerea de pietoni

Publicat in Opinia Buzau, vineri 28 iunie 2013 ·

La jumătatea acestei săptă­mâni, pe strada Doro­ban­ţi din municipiu a fost consemnat un nou accident produs pe o trecere de pietoni, din fericire, de această dată victima scăpând cu leziuni uşoare ce nu au necesitat internarea. Grav este însă faptul că şoferiţa care a provocat accidentul a găsit de cuviinţă să plece de la faţa locului fără a anunţa poliţia, conside­rând că incidentul este unul minor, care nu merită foarte multă atenţie.

S-a întâmplat miercuri, la orele prânzului, în timp ce o buzoiancă de 30 de ani se deplasa la volanul unui autoturism pe strada respectivă. La un moment dat, a ajuns într-o intersecţie, intenţionând să vireze la stânga, manevră pe care a făcut-o fără a se asigura cores­punzător în prealabil. A ignorat trecerea de pietoni şi mai ales pe tânăra de 28 de ani, care se angajase în traversare şi tocmai trecea prin faţa maşinii sale, în momentul în care şoferiţa deja în efectua virajul la stânga. Aşa se face că maşina condusă de femeia de 30 de ani a acroşat-o pe tânăra care traversa regulamentar, aceasta alegându-se cu câteva leziuni uşoare.

Văzând că victima pe care a accidentat-o se poate ţine pe picioare şi nu era în stare foarte gravă, şoferiţa a considerat că poate să îşi vadă liniştită de drum, considerând incidentul unul minor. A părăsit, prin urmare, locul accidentului fără a anunţa poliţia, accidentul fiind semnalat de câţiva martori care se aflaseră în preajmă. Tânăra accidentată a fost dusă la spital, unde a primit îngrijiri medicale, fără a fi nevoie să rămână internată, în timp ce poliţiştii au demarat cercetările pentru identificarea şoferiţei implicate.

Aceasta a fost depistată la scurt timp la mică distanţă de locul accidentului, fiind condusă la sediul poliţiei pentru audieri. În cele din urmă, pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului acciden

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 26 minute
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Accident rutier tragic în Sibiu. Un copil de 6 ani a murit

Ziua Constanta acum 23 minute
Un copil de șase ani a murit în urma unui accident produs în județul Sibiu, pe DJ 106. În accident au fost implicate două mașini. Un accident rutier a avut duminică, 29 decembrie 2024, în județul Sibiu, pe DJ 106. Potriviti ISU Sibiu, în accident a

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 2 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum o ora
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 2 ore
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 3 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

„Pregătiţi-vă pentru vremuri incerte”. Economia mondială, abia scăpată de impactul pandemiei de Covid-19, se va confrunta cu un nou set de riscuri în 2025

HotNews acum 2 ore
Economia mondială abia a început să lase în urmă impactul pandemiei de Covid-19, dar în 2025 este pe cale să se confrunte cu un nou set de provocări, precum posibilele tarife comerciale din partea lui Donald Trump, care ar putea veni cu o nouă doză

Încă o tragedie aviatică pe final de an: Cel puțin 85 de morți în urma prăbușirii unui avion în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Cel puţin 85 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tra

Ministrul Energiei, după ridicarea plafonării prețurilor: „Cei cu consum mare vor avea facturi mai mici cu 30-35%”

Botosani News acum 2 ore
Sebastian Burduja a declarat că după ridicarea plafonării prețurilor la energie, furnizorii vor fi forțați să fie mai competitivi și vor scădea facturile celor care au consum mare cu 30-35%. Ministrul Energiei i-a îndemnat pe consumatori să se infor

Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă

Mediafax acum o ora
Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă către turnul de control de pe Aeroportul Internaţional Muan. Semnalul a fost lansat la puţin timp după ce turnul de control a avertizat despre prezenţa unor păsări în zonă.

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/3°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-0°/4°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°