Greu de închipuit un final mai potrivit pentru una dintre cele mai ciudate, imprevizibile și greu de uitat zile din istoria tenisului profesionist. O zi încărcată cu surprize de tot felul s-a încheiat adecvat, cu cea mai mare dintre ele: în turneul în care sărbătorea 10 ani de la primul său titlu la Wimbledon, Roger Federer s-a văzut eliminat încă din turul 2. De către Sergey Stakhovsky, dintre toți oamenii, numărul 116 mondial. Așa s-a oprit poate cea mai impresionantă serie de longevitate din istoria unui sport în care contează prea puțin ce-ai făcut ieri, dacă nu reușești să-ți reconfirmi statutul azi: seria de 36 de prezențe consecutive în sferturile de finală ale unui Slam, începută acum un deceniu.
Tot acum un deceniu se contabiliza și ultima oară când Federer a fost în afara primelor patru locuri. De lunea cealaltă, el va coborî până pe 5, ba chiar până pe 6 în eventualitatea în care Tomas Berdych va cuceri titlul. Nu că asta ar mai mira pe cineva, la cum merge turneul.
Dacă e ceva care să-l consoleze pe Federer e că jucătorul care l-a bătut atât de devreme, la turneul său atât de drag, a folosit exact cu arma cu care Federer a intrat în tenisul de înalt nivel: serviciul-vole. Stakhovsky a făcut un meci fantastic de atac, și-a folosit la maximum toate ocaziile, a avut curaj, a închis ușa în nas unei (unor) posibile reveniri și și-a câștigat victoria, nu a primit-o cadou. Ar putea fi făcută o pledoarie pentru evoluția lui Federer, altminteri nu una catastrofală. Adevărul e că elvețianul a câștigat meciuri în care a jucat mult mai slab decât a făcut-o azi, o realitate normală la jucătorii din Big Four - să câștige și când joacă sub nivelul lor. Azi n-a fost posibil, pentru că Stakhovsky a fost, la fel precum Darcis cu Rafa, cu două zile înainte, jucătorul mai bun. Iar în tenis jucătorul mai bun în ziua respectivă câștigă aproape fără excepție.
