Alianţa pentru Drepturile Omului din România( ADOR) a obţinut în contencios administrativ suspendarea hotărârii de Consiliu Local, prin care taxele şi impozitele din Ploieşti erau majorate cu 16%. Finanţele ploieştene au suspedat toate executările silite
Victorie în premieră, la Ploieşti, a unei organizaţii neguvernamentale care a învins în instanţă administraţia locală, pentru că nu a organizat o dezbatere publică pe tema majorării taxelor şi impozitelor locale.
ADOR a atacat în aprilie, la Secţia de Contencios Administrativ a Tribunalului Prahova, hotărârea de Consiliu Local 4/2013, prin care aleşii locali au stabilit valoarea taxelor şi impozitelor pe anul în curs, în cuantum majorat cu 16%, iar instanţa a dat câştig de cauză cererii, zilele trecute.
Majorarea s-a aplicat, iniţial, automat, la Ploieşti, de la 1 ianuarie, în baza Hotărârii de Guvern 1309 din 27 decembrie 2012 care stabilea actualizarea taxelor şi impozitelor locale cu rata inflaţiei pe ultimii trei ani, respectiv majorarea acestora cu 16%.
Peste câteva zile însă, o Ordonanţă de Guvern, din 9 ianuarie, lăsa la latitudinea administraţiilor locale păstrarea nivelului din 2012 sau aplicarea unei majorări, de 10% până la 16%.
Cum încasările se făcuseră în cuantum majorat încă din primele zile ale anului, în şedinţa de Consiliu Local din 16 ianuarie, aleşii din Ploieşti au votat, la limită (14 voturi pentru, 10 împotrivă şi 4 abţineri), mărirea taxelor şi impozitelor locale cu maximul prevăzut de lege, adică 16%.
În ianuarie, timp în care autorităţile centrale şi locale s-au bâlbâit şi s-au răzgândit de câteva ori în privinţa majorării, ADOR, al cărei preşedinte este ziaristul ploieştean Eugen Cristescu, a cerut administraţiei locale, potrivit art. 6, alin 7 din Legea 52/2003, a transparenţei decizionale, organizarea unei dezbateri publice pe tema majorării.
Exec