Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CAPACITATE 2013 Părinţii pot depune contestaţiile până sâmbătă, la ora 22:00

Publicat in Adevarul, joi 27 iunie 2013 ·

Elevii şi părinţii vor putea contesta primele note de la Evaluarea Naţională 2013, sâmbătă, 29 iunie, timp de şase ore în loc de patru ore, câte erau stabilite iniţial. Astfel, primele rezultate vor fi afişate la avizierele şcolilor sâmbătă, până la ora 16:00, iar contestaţiile se depun între 16:00 - 22:00, potrivit unei modificări aduse de Ministerul Educaţiei, la solicitarea Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea din România.

Ministerul Educaţiei (MEN) a decis, prin ordin de ministru, prelungirea cu două ore a intervalului orar alocat pentru depunerea contestaţiilor la Evaluarea Naţională: cererile de recorectare a lucrărilor la Română sau la Matematică de la Evaluarea Naţională 2013 pot fi depuse sâmbătă, 29 iunie, între orele 16.00 - 22.00.

„Modificarea a fost decisă în urma solicitării venite din partea Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea din România, care a precizat Ministerului Educaţiei, printr-o adresă, că enoriaşii săi respectă ziua de sâmbătă ca pe una de repaus şi de sărbătoare religioasă şi nu pot întreprinde nici un fel de alte activităţi laice, până la apusul soarelui“, se arată într-un comunicat al MEN.

Ministerul motivează decizia, precizând că respectă drepturile garantate de Constituţia României şi de legile statului român privind libertatea de conştiinţă şi asigurarea de şanse egale tuturor elevilor, indiferent de cultul de care aparţin aceştia.

În urma rezolvării contestaţiilor, rezultatele finale de la Evaluarea Naţională 2013 se vor afişa la avizierele şcolilor pe 3 iulie, iar completarea fişelor de înscriere la liceu se va face între 5-9 iulie, urmând la listele cu elevii repartizaţi să fie afişate în şcoli pe 17 iulie.

Erori în baremul de corectare de la Matematică

Evaluarea Naţională s-a încheiat joi, 29 iunie, cu proba de la Matematică, unde elevii au primit subiecte uşoare, însă baremul a fost greşit, s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce lovitură! Cristi Chivu este noul antrenor al marelui Inter Milano. Câți bani îi oferă vicecampioana Europei

Adevarul acum o ora
Cristian Chivu a ajuns, la numai 44 de ani și doar cu 13 etape ”în spate” la seniori, la una dintre cele mai importante echipe ale Europei, Inter Milano. Finalista din acest sezon a Ligii Campionilor a bătut palma cu antrenorul Parmei, după numai câ

Cine este generalul numit de Statele Unite comandant suprem al Forţelor armate ale NATO în Europa

Adevarul acum 30 minute
Statele Unite l-au numit pe generalul-locotenent Alexus G. Grynkewich, în vârstă de 53 de ani, în funcţia de comandant suprem al Forţelor armate ale NATO în Europa (ACEUR).

Acțiune de dezinformare a românilor din diaspora, reclamată de Armată: este prezentat un document fals care convoacă la „recrutare”

HotNews acum 4 ore
O acțiune de dezinformare care are ca țintă cetățeni români stabiliți în străinătate este reclamată de Ministerul Apărării. Unii români din diasporă au primit un dcument fals prin care ar fi convocați la un centru militar din țară pentru „evaluarea

Lista cu măsurile de reformă fiscală discutate de reprezentanții partidelor: creșterea TVA, tăieri de sporuri și tăieri de investiții

HotNews acum o ora
Reprezentanții PSD, PNL, USR și UDRM au făcut cu un draft cu măsurile de creștere a taxelor și de reducere a cheltuielilor discutate săptămâna aceasta, de luni până joi. Aceste propuneri urmează să fie din nou de liderii partidelor, o decizie finală

USR: Gata cu privilegiile pentru păcănele, pariuri şi cazinouri. Operatorii care fac bani pe cârca celor care îi pierd la păcănele trebuie să plătească statului taxe serioase, la fel ca în alte ţări

News.ro acum 2 ore
USR anunţă joi că propune înlocuirea actualului sistem de taxare a operatorilor de păcănele, pariuri şi cazinouri cu o formulă clară, echitabilă şi predictibilă: impozitare unică de 30% din GGR (gross gaming revenue) - adică din veniturile brute (di

Mesaj RO-Alert, după ce un urs a intrat în municipiul Alba Iulia

News.ro acum o ora
Autorităţile au emis, joi seară, un mesaj Ro-Alert după ce un urs a fost văzut într-un cartier din municipiul Alba Iulia.

Premierul danez Mette Frederiksen vrea să interzică purtarea vălului integral şi să desfiinţeze sălile de rugăciune din şcoli şi universităţi. ”Dumnezeu trebuie să cedeze trecerea. Avem dreptul să ne practicăm religia şi să fim credincioşi, dar democraţia are prioritate”

News.ro acum 2 ore
Premierul danez Mette Frederiksen anunţă joi că vrea să interzică purtarea niqab-ului - vălul integral care acoperă faţa cu excepţia ochilor - şi să descurajeze instalarea unor săli de rugăciune în şcoli şi universităţi în Danemarca, relatează AFP.

Generalul Cătălin Ștefăniță Zisu, anchetat penal într-un nou dosar!

Ziua Constanta acum 3 ore
Procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus extinderea urmării penale împotriva generalului Cătălin Ștefăniță Zisu într-un nou dosar penal! Este vorba despre suspiciunea de instigare la abuz în serviciu dacă funcționaru

Misiune de salvare contracronometru. Pompierii caută o fetiţă de trei ani care ar fi căzut în râul Târnava Mare

Adevarul acum o ora
O misiune contracronometru este în desfășurare în județul Harghita, unde salvatorii caută o fetiță de doar trei ani, despre care se presupune că a căzut în apele râului Târnava Mare.

Donald Trump a numit un fost grădinar de 22 de ani, fără experienţă, la conducerea departamentului american de prevenire a terorismului

Adevarul acum 45 minute
Un tânăr de doar 22 de ani, cu zero experiență în domeniul securității naționale, a fost numit în fruntea unei structuri-cheie pentru prevenirea terorismului în SUA. Alegerea a fost făcută de administrația Trump și a stârnit un val de reacții contro

Vremea

București
acum

29°
joi

18°/33°
vin.

18°/31°
sâm.

18°/29°
dum.

16°/30°
Iasi
acum

27°
joi

18°/30°
vin.

19°/29°
sâm.

17°/29°
dum.

16°/29°
Constanta
acum

24°
joi

17°/26°
vin.

17°/22°
sâm.

18°/22°
dum.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

28°
joi

16°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

17°/29°
dum.

18°/29°
Timisoara
acum

28°
joi

18°/33°
vin.

15°/31°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/31°