Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INTERVIU cu tinerii care vor să folosească smartphone-ul pentru a le ajuta pe femeile cu sarcini dificile

Publicat in Adevarul, joi 27 iunie 2013 ·

O echipă de cinci studenţi de la universitatea King's College London din care face parte şi o româncă de 21 de ani lucrează la crearea unui sistem menit să le ajute pe femeile însărcinate care suferă de diabet.

Startupul LifeInU este din Marea Britanie şi a creat un sistem destinat monitorizării sarcinilor de mare risc. Astfel, viitoarele mame nu vor mai trebui să facă zilnic drumuri la spital, iar doctorii vor primi informaţii despre paciente prin smartphone. Proiectul LifeInU a fost printre finalistele Intel Business Challenge Europe 2013. Intel Business Challenge Europe este competiţie destinată companiilor aflate la început de drum care dezvoltă produse inovative, tehnologii inteligente şi aplicaţii. Finala Intel Business Challenge Europe 2013 a avut loc în Dublin, Irlanda, şi au fost selectate cinci echipe care vor participa la finala Intel Business Challenge World, ce va avea loc în octombrie, în California.

Echipa din spatele LifeInU s-a format înainte de competiţia Intel Business Challenge Europe 2013. Elena „Ena“ Celoiu şi Tomas Potesil au lucrat la proiect pentru European Innovation Academy, o competiţie de startupuri în domeniul tehnologiei pe care au câştigată. Echipa este formată din cinci membri, printre care se numără şi un ginecolog.

Proiectul este încă în stadiul de dezvoltare, însă tinerii au reuşit, deja, să facă un parteneriat cu King’s College Hospital, din Londra. Acest parteneriat le oferă sprijinul şi materialele de cercetare de care au nevoie.

„Adevărul“ a stat de vorbă cu Elena şi cu Tomas pentru a afla mai multe detalii despre acest proiect.

Ce este LifeInU?

Tomas Potesil: LifeInU este un sistem de monitorizare de acasă pentru sarcinile cu risc crescut. Femeile cu diabet trebuie să se ducă zilnic la spital. Practic, noi reducem numărul vizitelor la cabinetul medical la una singură pe săptămână. Toată mon

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum 51 minute
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

Premierul Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea

Ziua Constanta acum 53 minute
De asemenea, secretarul de stat Dragoș Hotea va continua să coordoneze problematica politicilor memoriei, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, sec

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum o ora
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

Dragoș Anastasiu, despre comparația cu Elon Musk: „Nu mă deranjează. Dar nu vreau să văd în România ce s-a întâmplat în America”

Gandul acum o ora
Invitat la „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”, Dragoș Anastasiu, vicepremierul României, a declarat că nu-l deranjează că este comparat cu Elon Musk, însă, nu-și dorește să vadă în România ce s-a întâmplat în America. „Eu sper să nu fiu Elon Musk. Nu mă

Apel la sprijin din partea Poliției Române pentru găsirea bărbatului din Mureș bănuit că și-a incendiat fosta iubită

Ziua Constanta acum o ora
O tânără a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Potrivit primelor detalii din anchetă, femeia, de 23 de ani, ar fi fost ucisă înainte, iar criminalul a incendia

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 3 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum o ora
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/37°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

28°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°