Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Companiile din grupul CEZ din ţara noastră au înregistrat un profit net de 189 milioane lei

Publicat in Bursa, joi 27 iunie 2013 ·

Companiile din grupul CEZ din ţara noastră au înregistrat, la sfârşitul anului trecut, un profit net de 189 milioane lei şi un EBITDA de 719 milioane lei, informează un comunicat de presă.

"Anul trecut a oferit contextul necesar derulării celui mai ambiţios program de investiţii, cheltuielile de capital ajungând la suma de 1.488 milioane lei. De asemenea, ne putem mândri cu faptul că vânzarea către consumatorii finali a atins cantitatea de 6. 978 GWh în anul 2012", susţin reprezentanţii CEZ.

Grupul CEZ a continuat, anul trecut, implementarea programelor de reorganizare şi restructurare în diferitele sale investiţii, în activitatea de vânzare, în sectoarele serviciilor publice şi în ceea ce priveşte energia regenerabilă, cu parcul sau eolian din Dobrogea şi cu amenajarea hidroelectrică din Reşiţa, se arată în comunicat.

CEZ Distribuţie a livrat un EBITDA de 289 milioane lei, iar volumul de energie distribuită a fost de 6.978 GWh. Comparativ cu anul 2011, CEZ Distribuţie a avut un CAPEX mai mare cu 1,4 milioane de lei ajungând la un total de 238 milioane lei şi şi-a redus pierderile cu 69 GWh. CEZ Vânzare a vândut un volum total de energie electrică de 3.688 GWh înregistrând o creştere de 5% faţă de anul 2011.

Compania a asigurat vânzări către 3.807 consumatori eligibili, ceea ce reprezintă o creştere de 37% comparativ cu anul 2011, iar veniturile înregistrate au fost de 1.639 milioane lei această sumă fiind cu 14% mai mult decat valoarea înregistrată în anul 2011 (respectiv cu 206 milioane lei mai mult).

F. A. Companiile din grupul CEZ din ţara noastră au înregistrat, la sfârşitul anului trecut, un profit net de 189 milioane lei şi un EBITDA de 719 milioane lei, informează un comunicat de presă.

"Anul trecut a oferit contextul necesar derulării celui mai ambiţios program de investiţii, cheltuielile de capital ajungând la suma de

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 6 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 4 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 44 minute
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 9 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 44 minute
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 4 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 4 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 44 minute
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 9 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Vremea

București
acum

lun.

0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°