Studiul de fezabilitate, Planul Urbanistic de Detaliu, studiul geotehnic şi topografic pentru complexul de agrement din zona cartodromului vor fi realizate de societatea Civitas Proiectare, înfiinţată anul trecut.
Primăria a bătut palma cu firma de proiectare pentru 29.000 de lei, la o valoare de 38% din preţul estimat, contractul fiind semnat în 27 iunie. Societatea are ca acţionar Daciana Maria Bercan, care deţine părţi sociale şi la societatea 4 Invest, din grupul de firme a lui Vasile Bercan, unul dintre privilegiaţii banilor administraţiei locale clujene, în mandatele Boc.
La licitaţia pentru întocmirea studiilor pentru noua bază sportivă anunţată de primarul Boc ca proiect nou pentru clujeni, cu invitaţii de participare pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice lansate în luna martie anul acesta au participat şapte ofertanţi. Biroul Mass Media nu ne-a comunict numele acestora, nici valoarea ofertelor financiare. Cert este că primăria a atribuit lucrările de proiectare către o societate înfiinţată în 2012, Civitas Proiectare, care a venit cu un preţ de dumping - 38% din valoarea estimată a contractului care a fost de 75.000 de lei. Contractul între primărie şi respective societate a fost semnat la valoare de 29.000 de lei, fără TVA, în 27 iunie.
Civitas nu este o firmă necunoscută, deoarece numele acţionarului său, Daciana Maria Bercan, se leagă de grupul de firme a lui Vasile Bercan, unul dintre privilegiaţii banilor publici de la primăria Cluj-Napoca, societăţile sale deţinând mai multe contracte cu administraţia clujeană de la care a încasat sume consistente.
Bercan deţine, alături câţiva parteneri, firmele 2 Invest, 4 Invest, Pro Axa Proiectare, Top Construct, SC Rabera, Act Foraj, Proiect Invest. Acesta a lucrat până în 2005 în Ministerul Transporturilor. În asociere cu 2 Invest, societatea Civitas Proiectare a câştig