Voturi cu greutate au de dat aleşii judeţului, la finele acestei săptămâni, când este programată şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean. Realizarea canalizării menajere la fostul Spital Municipal, deschiderea unui centru pentru investigaţii imagistice de tip RMN, dar şi rectificarea de buget sunt câteva dintre cele mai importante proiecte ce vor fi în atenţie.
Vineri, consilierii judeţeni trebuie să-şi exprime votul pentru mai multe proiecte ce vizează investiţii, dar şi măsuri organizatorice în instituţii şi servicii.
Pe ordinea de zi a şedinţei este un proiect ce se referă la aprobarea documentaţiei tehnico-economice pentru realizarea canalizării menajere în incinta Spitalului Municipal, din Piaţa Mihai Viteazu 7-8 Arad. La primele calcule, investiţia necesară este de peste 260.000 de lei, bani ce urmează să fie alocaţi din bugetul propriu al CJA. Un alt proiect de hotărâre ce anunţă noi investiţii în sistemul medical arădean, este cel prin care se aprobă închirierea unui spaţiu pentru investigaţii imagistice de tip RMN. Mai exact, administraţia intenţionează să închirieze un spaţiu de 55,15 metri pătraţi pentru aceste servicii medicale. O companie va închiria acest spaţiu, prin licitaţie publică, urmând să deschidă un centru de diagnosticare imagistică de tip RMN.
Trecând de la investiţii la proiecte ce privesc organizări, administraţia judeţeană trebuie să-şi aleagă un reprezentant în Comitetul judeţean de iniţiativă pentru organizarea alegerilor pentru Camera Agricolă a Judeţului Arad, în formulă reorganizată. Şi asta pentru că, legislaţia privind înfiinţarea şi funcţionarea camerelor agricole a fost de curând modificată. Peste trei luni, Comitetul Judeţean de Iniţiativă, constituit prin ordin de prefect va organiza alegeri pentru constituirea camerelor agricole, într-o nouă formulă. Noua formulă prevede ca membrii să fie: indiv