Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sindicatele din învăţământ protestează împotriva desfiinţării colegiilor şcolare

Publicat in Gazeta de Nord Vest, joi 27 iunie 2013 ·

Preşedintele Filialei Satu Mare a Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Victor Oprea, şi-a exprimat ieri nemulţumirea faţă de decizia Ministerului Educaţiei de a desfiinţa unele colegii şcolare pe baza unor noi criterii. De asemenea, preşedintele Filialei Satu Mare a Federaţiei Educaţiei Naţionale, Ioan Drăgan, a tras un semnal de alarmă faţă de faptul că nu sunt bani pentru plata drepturilor băneşti câştigate în instanţă. Aceste nemulţumiri au fost exprimate în cadrul şedinţei Comisiei de Dialog Social, la care au participat doar trei sindicalişti, în afară de cei doi mai sus enumeraţi mai fiind prezent doar preşedintele CNSLR-Frăţia Satu Mare, Dan Burulea. Împotriva desfiinţării colegiilor

Chiar dacă la şedinţa de ieri au fost prezenţi prefectul Eugeniu Avram, subprefectul Cristian Sasu, viceprimarul Marcela Papici, şi alţi membri ai acestei comisii, au lipsit, în schimb, tocmai sindicaliştii, fiind prezenţi doar trei reprezentanţi.

În prima parte a şedinţei, Victor Oprea şi-a exprimat nemulţumirea faţă de Ordinul Ministerului Educaţiei Naţionale nr. 3732/20.05.2013, care prevede înăsprirea condiţiilor de acordare a titlului de “colegiu”, fie el naţional sau tehnologic, unei unităţi de învăţământ, precum şi retragerea acestei titulaturi colegiilor neperformante. Liderul de sindicat spunea că nu este normal ca unei şcoli care a primit deja un astfel de titlu, să-i fie retras în baza acestui ordin. Mai mult decât atât, dacă salarizarea în sistemul de învăţământ se va face diferenţiat, iar profesorii de la colegii vor avea salarii mai mari decât cei de la licee sau grupuri şcolare, acest lucru ar putea crea nemulţumiri în rândul cadrelor didactice. Şi Ioan Drăgan a declarat că i s-ar părea un lucru absurd ca salarizarea să fie făcută în aceste condiţii. Inspectorul şcolar general adjunct, Claudiu Mondici, a arătat, însă, că ordinul re

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 36 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Premierul Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea

Ziua Constanta acum 16 minute
De asemenea, secretarul de stat Dragoș Hotea va continua să coordoneze problematica politicilor memoriei, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, sec

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Aeroportul din Marsilia a fost închis din cauza unui INCENDIU de vegetație care se extinde rapid

Gandul acum 22 minute
Aeroportul Marsilia Provence a fost închis marți din cauza unui incendiu de vegetație care se extinde rapid în zona de sud a Franței. Incendiul este alimentat de faptul că vântul bate cu până la 70 de kilometri pe oră, iar autoritățile au decis înch

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum 50 minute
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 2 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum 54 minute
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum o ora
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 4 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/37°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

17°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°