O nouă listă de medicamente compensate va fi stabilită de reprezentanţii Ministerului Sănătăţii de la începutul anului viitor. Anunţul a fost făcut de Eugen Nicolăescu, în cadrul conferinţei „Mediafax Talks about Health Reform”.
Şeful de la Sănătate a precizat că până la sfârşitul anului, va fi reevaluată actuala listă, pentru a se decide ce medicamente mai rămân şi care vor fi adăugate. "De la 1 ianuarie 2014 vom da o listă nouă a medicamentelor compensate care să aibă ultima viziune şi reactualizare", a spus ministrul.
Românii sunt trataţi cu medicamente compensate lansate acum 5 ani
Pentru ca un pacient român să beneficieze de un tratament compensat de ultimă generaţie trebuie să aştepte 5 ani. Acestea sunt datele ultimului raport dat publicităţii de Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM).
Raportul mai arată că, în România, pacienţii nu au mai avut acces în regim compensat la tratamente noi disponibile în Europa după anul 2007, ceea ce îi situează pe ultimul loc în clasamentul european din acest punct de vedere. În prezent, au trecut deja mai mult de 1.800 de zile din momentul în care medicamentele noi au fost aprobate, fără ca acestea să fi ajuns încă la pacienţii români care beneficiază de tratament compensat.
Ce se întâmplă în Europa
Faptul că românii se tratează cu medicamente lansate acum 5 ani clasează ţara noastră pe ultimul loc în rândul europenilor la capitolul accesul pacienţilor la medicamente compensate de ultimă generaţie. Datele ultimului raport Patient W.A.I.T. făcut de EFPIA (European Federation of Pharmaceutical Industries and Associations) arată că în timp ce românii trebuie să aştepte 5 ani până când vor beneficia de tratamente compensate noi bolnavii din Marea Britanie şi Germania beneficiază de medicamentele noi imediat după ce acestea au fost autorizate.
Raportul