Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aproape un sfert de secol de temniță, pentru infernul unei eleve

Publicat in Flacara Iasului, joi 27 iunie 2013 ·

Doi indivizi acuzați că au terorizat vreme de un an o minoră au fost pedepsiți de magistrați.

Judecătorii din cadrul Tribunalului Iași l-au condamnat ieri pe Ioan Arghir la 14 ani de pușcărie, în vreme ce Loredan Ștefan Enășel a primit o pedeapsă de zece ani de detenție. Cei doi au fost acuzați de trafic de minori și, respectiv, viol în formă continuată. De asemenea, instanța i-a obligat pe cei doila plata unor daune morale în valoare totală de 95.000 de lei.

Oamenii legii au precizat că o adolescentă de 14 ani din județul Iași a trăit un an de teroare din cauza celor doi indivizi, fiind obligată să-și vândă trupul la peste 50 de bărbați. Anchetatorii au susținut că minora a fost violată de cei doi săteni, care apoi au vândut-o ca pe un obiect amatorilor de sex contra cost. Fata era frecvent batută, arsă cu țigara pe mâini și amenințată cu moartea.

Minora nu a suflat o vorbă nimănui timp de un an, pentru a-și proteja familia. După mai bine de un an, minora nu a mai rezistat și a povestit totul.

Filmul de groază în care a trăit adolescenta timp de un an a început în vara lui 2011. Procurorii au menționat că, în iulie 2011, la poarta fetei a ajuns un coleg de școală, care a spus că niște vecini vor să discute cu ea. Fata, care la acea vreme avea puțin peste 14 ani, a fost de acord să se deplaseze la aceștia.

Conform anchetatorilor, minora nici nu a intrat bine în casă, că unul dintre indivizi i-a pus un cuțit la gât, a lovit-o, după care fata a fost violată și amenințată că va fi ucisă dacă va povesti cuiva cele întâmplate.

Sex forțat lângă o mănăstire

Dupa ce a fost violată, adolescenta a fost chemată frecvent de handralăi pentru a întreține raporturi sexuale cu ei.

Pentru a-și proteja familia, victima a fost de acord să meargă la aceștia.

La scurt timp, indivizii s-au gândit să scoată și niște bani de pe urma copilei,

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 4 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 8 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 2 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 6 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 11 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 6 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°