Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reloc SA produce o nouă locomotivă la Craiova

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 28 iunie 2013 ·

În toamnă, va fi produsă prima locomotivă la Reloc, realizată în colaborare cu fabrica de profil de la Electroputere, noul produs fiind destinat exclusiv exportului. Luna viitoare, vor mai fi angajate 100 de persoane.

După ce fabrica Reloc din Craiova a fost preluată de Grampet Group - companie controlată de omul de afaceri Gruia Stoica şi care a achiziţionat inclusiv fabrica de locomotive din cadrul Electroputere -, în acest an se reia producţia de locomotive. Către finalul acestui an ar putea apărea prima locomotivă creată sub „umbrela“ noului proprietar şi construită de cele două firme craiovene, care vor colabora.

„La finele anului în curs, la Reloc SA va fi pusă în funcţiune prima locomotivă nou-construită în ultimii 23 de ani, confirmând încă o dată potenţialul tehnic şi uman din Craiova şi reînviind astfel fabricarea de locomotive în urbea noastră“, se arată într-un comunicat al companiei, transmis redacţiei noastre. Întrebat de GdS dacă se va produce o locomotivă sub licenţa Electroputere sau este alt concept, alt brand, preşedintele Consiliului de Administraţie al Reloc Craiova şi vicepreşedinte în cadrul Grampet Group, Graţian Călin, a declarat: „Este vorba despre un concept cu totul şi cu totul nou şi inovativ, care nu a mai fost întâlnit în piaţa internaţională. Din păcate, nu putem spune mai multe în acest moment, însă aşteptăm momentul potrivit când vom putea face publice toate aceste informaţii“. El nu a dezvăluit ce nume va purta noua locomotivă şi nici caracteristicele tehnice ale acesteia, precizând doar că aceste informaţii reprezintă „secret tehnic“, dar a lăsat să se înţeleagă că are legătură cu brandul Electroputere, spunând că „este important faptul că putem să salvăm mărci cu tradiţie“. De altfel, conducerea noului proprietar a declarat că noua locomotivă se va produce efectiv la Reloc, dar cele două entităţi economice (Reloc ş

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 2 ore
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 2 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 6 minute
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum o ora
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 59 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum o ora
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 2 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 8 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Sorin Grindeanu îl atacă pe Dragoș Pîslaru după declaraţiile despre Autostrada Moldovei

Mediafax acum 2 ore
„Acesta este doar unul dintre loturile Autostrăzii Moldovei „pierdut” din PNRR. În realitate, se circulă deja pe mare parte dintre autostrăzile despre care unii – în mod total iresponsabil – spun că nu vor mai fi construite. Nu pot să nu mă întreb,

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Vremea

București
acum

22°
mie.

20°/34°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/30°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/28°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°