Un copil în vârstă de doi ani, din localitatea vasluiană Popeni, a fost preluat în stare critică, joi, de un elicopter SMURD şi transportat la spital după ce a căzut într-o piscină plină cu apă, într-un moment în care a scăpat de sub supravegherea bunicii.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui, băieţelul se juca singur, nesupravegheat, în curtea locuinţei, când, într-un moment de neatenţie, a alunecat şi a căzut din greşeală în piscina de câţiva metri pătraţi aflată în gospodărie.
Alertată de strigătele disperate de ajutor ale copilului, bunica acestuia a încercat să-l scoată din apă, însă nu a reuşit, motiv pentru care a apelat la sprijinul unei vecine.
"Copilul a fost scos din apă în stare de inconştienţă de către vecina bunicii băieţelului, ulterior fiind solicitată intervenţia unei ambulanţe. Echipajul deplasat la locuinţa din Popeni i-a acordat primul-ajutor minorului, ulterior acesta fiind preluat de un elicopter SMURD şi fiind transportat în comă de gradul IV la un spital din Iaşi", a declarat, joi, pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Mihaela Ştraub.
Băieţelul de doi ani se afla temporar în grija bunicii, pe timpul zilei, când părinţii copilului sunt la serviciu. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »