Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marea Britanie vinde active de stat de 23 miliarde dolari

Publicat in Bursa, vineri 28 iunie 2013 ·

Guvernul britanic a anunţat, ieri, că va vinde active de stat de 15 miliarde lire sterline (23 miliarde dolari) până în 2020, ca să-şi reducă datoriile.

Secretarul şef al Trezoreriei de la Londra, Danny Alexander, a declarat că 10 miliarde de lire sterline vor rezulta din vânzarea de active corporative şi financiare, iar 5 miliarde de lire sterline vor proveni din înstrăinarea de terenuri şi proprietăţi.

"Guvernul este custodele activelor contribuabililor", a declarat Alexander, în Parlamentul de la Londra, adăugând: "Când nu mai avem nevoie de ele, trebuie să le vindem, la un preţ corect, nu să acţionăm ca un acaparator".

Pe de altă parte, Danny Alexander a promis 300 de miliarde de lire sterline - cheltuieli de capital până la sfârşitul acestui deceniu. Din suma menţionată, peste 100 de miliarde lire vor avea ca destinaţie construcţia de drumuri, căi ferate, centrale electrice. În atenţia autorităţilor este, în acest sens, şi construcţia liniei feroviare de mare viteză care leagă Londra de nordul Angliei.

Guvernul de la Londra speră că investiţiile în infrastructură vor sprijini redresarea economiei.

Amintim că economia Marii Britanii a reuşit să evite a treia rundă de recesiune de la criza financiară mondială din 2008 până în prezent. În primele trei luni din 2013, economia britanică a sporit cu 0,3% comparativ cu ultimul trimestru din 2012, când scăzuse cu 0,3%, conform Biroului Naţional de Statistică de la Londra. Analiştii aşteptau un avans de 0,1%.

În ritm anual, PIB-ul Marii Britanii a crescut cu 0,6% în trimestrul întâi.

Săptămâna aceasta, ministrul de Finanţe al Marii Britanii, George Osborne, afirma că economia ţării iese de la terapie intensivă: "Marea Britanie trece de la faza de salvare la cea de recuperare. Economia iese de la terapie intensivă, dar trebuie să consolidăm această recuperare".

Osborne s-

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum o ora
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum o ora
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum o ora
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

23°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

24°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°