de Alexandra CHEŞCU
27 iunie 2013 22:46
1 vizualizare
A-A+
Nici nu s-a-ncheiat bine sesiunea de filme marca TIFF Sibiu 2013, că sibienii şi turiştii trebuie să se pregătească sufleteşte pentru un nou maraton de film în aer liber. Este vorba despre Caravana Metropolis care, după succesul înregistrat anul trecut, cu peste 80.000 de spectatori în şapte oraşe din ţară, aduce şase filme la Sibiu. Caravana va poposi în Piaţa Mică în perioada 16 - 21 iulie şi promite să prezinte în faţa publicului unele dintre cele mai bune filme din ultimul an, de la producţii de Oscar, până la filmele premiate cu Globul de Aur sau la festivaluri de renume precum Cannes, Berlin, Toronto sau Veneţia. “Este un proiect de succes pe care dorim să-l menţinem şi să-l dezvoltăm, un proiect prin care vrem să aducem oamenilor atmosfera grădinilor de vară de altădată şi filme foarte bune Mulţumim primăriilor şi sponsorilor care încă investesc în cultură.”, a declarat Daniel Mitulescu, preşedintele Asociaţiei Culturale Metropolis, organizatorul caravanei care se desfăşoară din iulie până în septembrie în Sibiu, Braşov şi Bucureşti.
Filme pe un ecran de 120 de metri pătraţi
Prima oprire a Caravanei Metropolis se va produce la începutul lunii iulie în Piaţa Sfatului din Braşov, pentru ca din 16 iulie proiecţiile să prindă viaţă la Sibiu, în toate cele şase zile începând cu ora 21.30. Caravana Metropolis aduce în România un concept popular peste hotare, “Cinema în aer liber”, împreună cu cel mai mare ecran gonflabil din România, de 120 metri pătraţi, şi un proiector de 17.000 de lumeni, filmele care vor încerca să bucure ochii şi sufletul sibienilor fiind "Aventuri sub clar de lună" (Moonrise Kingdom) - în 16 iulie, "În casă" (Dans la Maison) - în 17 iulie, "Vânătoarea" (The Hunt) - 18 iulie, "Născut a doua oară" (Twice Born) - 19 iulie, "Superstar" - 20