CS Universitatea Craiova nu se poate baza pe susţinerea suporterilor la noul drum pe care s-a avântat echipa. După ce Olguţa Vasilescu a anunţat înscrierea echipei în liga secundă, membri ai Peluzei Sud dau replica prin intermediul unui comunicat oficial.
„Ne dezicem în totalitate de această nouă echipă surogat, echipă ce nu poate reprezenta sub nicio formă continuatoarea adevăratei Universitatea Craiova. Nu vrem să luăm parte la acest proiect şi nu dorim asocierea noastră cu orice pol de interes ce ar susţine această echipă.
Ne menţinem poziţia împotriva politicii dezastruoase de management a actualului finanţator şi susţinem în continuare faptul că situaţia actuală a clubului i se datorează în proporţie de sută la sută. Considerăm că singura modalitate de salvare a fotbalului craiovean în acest moment ar fi schimbarea acţionariatului Universităţii Craiova cât mai repede posibil“, se notează în comunicatul semnat de Peluza Sud 97 Craiova.
Joi dimineaţă, echipa patronată de Adrian Mititelu a fost evacuată de pe stadionul Ion Oblemenco. Astfel, Primăria Craiovei şi-a retras sprijinul acordat finanţatorului şi este demarat un proiect separat pentru crearea unei echipe care va evolua în eşalonul secund.
Ştiri pe aceeaşi temă:
Şantaj în fotbal. Mititelu: „Marius Turcă mi-a zis să le dau Craiova şi totul va fi bine“. Urmarea? A fost dat afară de pe stadion. Reacţia lui Tucă
Mititelu l-a părut pe Sandu la DNA din nou, pe motiv că încearcă să înscrie în Liga a II-a o altă echipă a Craiovei
Craiova, la pământ: Mititelu trebuie să-i plătească daune de şapte milioane de euro lui Piţurcă. Decizia e definitivă şi irevocabilă