Municipalitatea a hotărât să nu mai închidă traficul pe strada Ionaşcu, odată cu avansarea lucrărilor de înlocuire a sistemului de alimentare cu apă şi canalizare pe care firma bucureşteană Tehnologica Radion le desfăşoară în zonă. În loc să ocolească tocmai pe barajul de la Moşteni, şoferii vor fi nevoiţi să aştepte, alternativ, la semafoarele care vor fi montate pe stradă.
Traficul va deveni infernal, în următoarele săptămâni, pe strada Ionaşcu din Slatina. Pe această arteră care preia maşinile de tonaj, care trec prin Slatina, vor fi montate semafoare, iar circulaţia se va desfăşura în mod alternativ, pe câte un sens. Măsura va fi luată, în următoarele săptămâni, din cauza lucrărilor de înlocuire a sistemului de alimentare cu apă şi canalizare, desfăşurate în zonă de muncitorii firmei Tehnologica Radion.
Minel Prina, primarul Slatinei, a declarat că s-a renunţat la ideea iniţială de a devia circulaţia maşinilor de tonaj tocmai pe barajul de la Moşteni.
„Nu mai închidem traficul pe strada Ionaşcu. Se va circula alternativ, cu semafoare. Probabil că măsura va intra în vigoare de săptămâna viitoare. Am renunţat la ideea devierii traficului pe barajul de la Moşteni”, a declarat edilul.
Strada Ionaşcu va fi spartă între intersecţia cu strada Grădişte şi până la Catedrală.
Şi strada Varianta Oituz a fost închisă, pentru mai multe luni, în urmă cu un an, tot din cauza lucrărilor de înlocuire şi extindere a reţelei de alimentare cu apă şi canalizare din Slatina, derulate de firma Tehnologica Radion. În acea perioadă, traficul greu a fost deviat, pentru direcţia Piteşti-Craiova, pe Drumul lui Stroe, strada Cimitirului, strada Tudor Vladimirescu şi, prin faţa Catedralei, pe strada Ionaşcu. Pentru direcţia Craiova-Piteşti, şoferii camioanelor au fost îndrumaţi de pe strada Ionaşcu, pe bulevardul Nicolae Titulescu, strada C