Femeia era însă măritată cu altul, fapt pentru care scandalagiul i-a spart geamurile casei
În tentativa sa de a recuceri inima unei foste concubine care între timp îşi găsise pe altcineva cu care se şi măritase, un localnic de 35 de ani, din Costeşti, nu a reuşit decât să se aleagă cu un dosar penal, fiind cercetat pentru violare de domiciliu, ameninţare şi distrugere. Cei doi trăiseră până nu de mult o poveste de dragoste, pe care o încheiaseră însă ca urmare a unor neînţelegeri, ulterior, fosta concubină alegând să-şi refacă viaţa, găsindu-şi o altă jumătate cu care s-a şi căsătorit.
Mariajul fostei partenere nu i-a picat deloc bine bărbatului de 35 de ani, care, imediat ce aceasta şi-a pus pirostriile, a încercat să-i recâştige inima. De fiecare dată când o întâlnea, tot încerca să o abordeze, dar de fiecare dată femeia îl respingea, întrucât acum avea alt statut, era femeie măritată şi nu voia să îi iasă vorbe prin sat.
Pe măsură ce era tratat cu refuz, bărbatul se înverşuna şi mai tare devenind tot mai insistent şi sporind riscurile ca soţul femeii să prindă de veste şi să afle astfel despre povestea de dragoste ce se consumase între actuala sa soţie şi consăteanul care nu îi dădea pace.
La jumătatea acestei săptămâni, trecând întâmplător pe lângă gospodăria fostei concubine, bărbatul a văzut-o pe aceasta trebăluind prin curte şi a strigat-o să vină până la poartă, pentru a sta puţin de vorbă. Femeia l-a sfătuit să-şi vadă de drum, fapt ce l-a înfuriat şi mai tare, aşa că acesta a dat buzna în curte, îndreptându-se furtunos către femeia care s-a grăbit să se închidă în casă. A început să îi adreseze o serie de ameninţări şi vorbe de ocară, iar pentru că aceasta refuza să iasă din casă, a luat câţiva bolovani şi a făcut ţăndări geamurile de la ferestre.
Speriată, femeia a chemat poliţia, în câteva minute