La Bruxelles lipsește o viziune comună privind viitorul energetic al Uniunii.

Bruxelles-ul a inceput in 2002 discutiile despre necesitatea diversificarii surselor de enegrie folosite de Uniunea Europeana, pentru a reduce dependenta de Rusia.

Gazoductul Nabucco ar fi urmat sa fie alimentat cu gaz din zona caspica, Azerbaidjan sau chiar Iran, daca aceasta tara ar fi revenit la dialogul international normal.

La citiva ani dupa ce Uniunea Europeana si-a botezat viitoarea conducta cu numele de alint al regelui babilonian Nubucodonosor, Rusia a anuntat un proiect paralel South Stream, prin care isi propune sa aduca gaz din aceeasi zona bogata in zacaminte cu aceeasi destinatie: Vestul Europei.

Dupa aproape 11 ani, Nabucco a esuat, nu doar fiindca nu a reusit sa gaseasca furnizorul potrivit, ci mai cu seama din pricina lipsei unei viziuni comune la Bruxelles in ceea ce priveste viitorul energetic al Uniunii.

Sint state, precum Germania care prefera relatiile amicale cu Rusia si care nu este deranjata de dependenta fata de Moscova, cu atit mai mult cu cit plateste un pret preferential.

Pentru România proiectul Nabucco era in acelasi timp o miza economica si una politica, asa cum ar fi trebuit sa fie si pentru Uniunea Europeana.

Pentru Bucuresti, insa, dependenta de gazul rusesc este mai suparatoare, decit pentru alte state europene, desi România importa doar 20 la suta din necesarul annual de gaz, fata alte 17 state europene care cumpara din Rusia peste 50 la suta din gazele pe care le consuma.

De ce a cistigat Rusia acest meci?

Exista o cauza imediata, care tine de aranjamentele economice: Azerbaidjanul a decis sa-si transporte gazul spre Vest prin conducta trans-adriatica (TAP Trans Adriatic Pipeline): Grecia-Albania-Italia, in defavoarea gazoductului european, care ar fi