Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Două dintre femeile rănite în accidentul din Muntenegru nu au aflat încă despre moartea soţilor

Publicat in Antena 3, vineri 28 iunie 2013 ·

Două dintre femeile care au supravieţuit accidentului de autocar din Muntenegru, Maria Derviş şi Georgeta Marinescu, nu au aflat încă despre moartea soţilor lor, Nicolae Derviş şi, respectiv, Ion Marinescu, întrucât medicii au considerat că pacientele trebuie protejate şi nu au nevoie de "emoţii".

"Niciuna dintre ele (n.r. - Maria Derviş şi Georgeta Marinescu) nu ştie că soţul ei a murit, deoarece aceasta a fost recomandarea dată de către medici pentru a nu crea stări de emoţii, iar pacientele să fie protejate în acest sens. Am discutat cu domnul Mădălin Marinescu, băiatul soţilor Marinescu, care îmi spunea că a stat de vorbă cu mama sa care la un moment dat i-a spus: Totuşi eu mă simt mai bine du-te să vezi ce face tatăl tău, ai grija de el", a declarat primarul din Curtea de Argeş, Nicolae Diaconu, citat de Mediafax.

Potrivit aceleiaşi surse, Maria Derviş a fost operată pe creier, iar în prezent este în stare stabilă.

"Doamna Dervis este într-o stare stabilă, vorbeşte, sperăm într-o recuperare rapidă a sa. A fost operată pe creier, i-a fost scos un cheag de sânge şi atunci a vorbit şi a spus cum se numeşte, când a ieşit din comă. A fost confundată cu doamna Georgeta Mateescu, la Terapie Intensivă, de către membrii familiei Dervis şi apoi a fost o durere mai mare că familia Mateescu a primit vestea că ambii părinţi sunt decedaţi şi a urmat vestea bună pentru familia Dervis că doamna trăieşte", a declarat primarul Nicolae Diaconu.

Slujba religioasă pentru omul de afaceri Nicolae Dervis a fost oficiată la Biserica Bolniţa, din cartierul Ivancea, acesta fiind înmormântat în cimitirul acestui lăcaş de cult, într-o criptă pe care defunctul o terminase de câteva săptămâni. La înmormântare au participat peste 2.000 de persoane, fiind prezentă şi mama lui Nicolae Dervis, în vârstă de 87 de ani.

Un

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan participă la Congresul Extraordinar al PNL

Mediafax acum 25 minute
În declarațiile făcute presei, Nicușor Dan a explicat că a fost sprijinit de PNL și de aceea este prezent la congres. La rândul său, Ilie Bolojan, care l-a însoțit pe Nicușor Dan, s-a limitat la a le spune jurnaliștilor: „Vă mulțumesc foarte mult”.

PNL organizează sâmbătă un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Ilie Bolojan este singurul candidat pentru postul de preşedinte

Ziarul Financiar acum 2 ore
PNL organizează sâmbătă un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Ilie Bolojan este singurul candidat pentru postul de preşedinte. Congresul Extraordinar al PNL va avea loc sâmbătă la Palatul Parlamentului, în prezenţa a 1

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 3 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Cod galben de caniculă duminică, în şase judeţe şi în Capitală/ La începutul săptămânii viitoare, valul de căldură se extinde şi se intensifică, în special în jumătatea de sud a ţării

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şase judeţe şi Capitala se vor afla duminică sub atenţionare cod galben de caniculă, urmând ca, la începutul săptămânii viitoare, valul de căldură să se extindă şi să se intensifice, în special în ju

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum 2 ore
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum 2 ore
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 3 ore
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum 3 ore
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 12 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Ford aprobă concedieri voluntare la uzina sa din Koln, pe fondul cererii slabe pentru vehicule electrice

News.ro acum 5 ore
Constructorul auto american Ford Motor a convenit un plan de protecţie a locurilor de muncă pentru uzina sa din Koln, Germania, care vizează peste 10.000 de angajaţi, în contextul cererii scăzute pentru vehicule electrice, au anunţat vineri compania

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/31°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°