Judecătorii din Miercurea Ciuc au decis cercetarea în stare de arest preventiv a unui tânăr din Pașcani sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj. El este certat de polițiști într-un dosar în care a șantajat prin intermediul unei rețele de socializare o fată de 18 ani din localitatea Bălan, județul Harghita. Tânărul din Pașcani a fost reținut ieri dimineață de către polițiștii din Bălan, ajutați de cei din Pașcani.
Acesta se numește Costel Huțanu, are 24 de ani și locuiește pe strada Abator. De acolo anchetatorii au ridicat un laptop și un calculator.Tânăra A. T., de 18 ani, din Bălan l-a cunoscut pe Facebook pe Costel Huțanu anul trecut. De atunci au început să converseze, iar relația lor prin intermediul calculatorului a evoluat. Potrivit informațiilor tânărul i-a cerut la un timp fetei să realizeze câteva fotografii pentru a-i vedea formele. Aceasta s-a conformat și i le-a trimis lui Costel Huțanu. După un timp a început și coșmarul fetei.
Pășcăneanul a început să o amenințe că va publica pe internet fotografiile cu ea, iar pentru a nu recurge la asemenea fapte i-a cerut o sumă de bani. Fata i-ar fi trimis în jur de 2000 de lei și 60 de euro.
În luna mai tânăra din Bălan a reclamat fapta la Poliție. Ea a povestit cum au decurs discuțiile pe internet cu tânărul, dar și faptul că este șantajată. Un specialist în IT din cadrul Inpectoratului Județean de Poliție Harghita a început verificările, care i-au adus la adresa din Pașcani. Costel Huțanu, se află acum în arestul Inspectoratului Județean de Poliție Harghita pentru 29 de zile. Potrivit site-ului Poliției din Harghita, Costel Huțanu se află în arest pentru 29 de zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj.
Citește și: Circuit închis pentru Morga Spitalului Echipamente medicale înnoite la Spitalul Municipal de Urgență 70% din cei ce deschid calculatorul se