Voleiul masculin buzoian, aflat în această perioadă doar la nivelul antrenamentelor cu toate categoriile de vârstă, are doi sportivi convocaţi la loturile naţionale. Este vorba de Răzvan Tudor, care a fost chemat pe 2 iulie, la Chiajna, la reunirea lotului naţional de speranţe, în vederea participării la Campionatul Balcanic rezervat acestei categorii de vârstă. Un alt sportiv legitimat la CSS Buzău, Theodor Frîncu, a fost convocat pentru 8 iulie, tot la Chiajna, la lotul naţional de juniori. Şi pentru reprezentativa de juniori a României, pregătirea centralizată va fi efectuată înaintea Balcaniadei din Serbia (30 iulie – 5 august). După această competiţie, Frîncu va face joncţiunea cu naţionala de cadeţi, care nici ea nu va lipsi de la Balcaniadă (7 – 11 august, în Bosnia Herţegovina). ●