Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Persoanele private de libertate de la Penitenciarul Găeşti se recalifică

Publicat in Ziar Dambovita, joi 27 iunie 2013 ·

În Penitenciarul Găeşti, în momentul de faţă sunt în derulare două cursuri de calificare în meseriile de frizer şi legumicultor, de care beneficiază 31 de deţinuţi, cursuri organizate în baza proiectului “Tranziţia spre libertate prin Centre Regionale de Incluziune Socială”.

“Proiectul este coordonat de asociaţia C.R.E.D. (Centrul Român pentru Educaţie şi Dezvoltare Umană) şi are ca parteneri implicaţi în derularea lui: asociaţia A.R.P.E.G.E. – Action Reparatrice prestation et guidance educative din Belgia; Asociaţia Kelsen din Baia Mare; Penitenciarul Galaţi; Penitenciarul Ploieşti; Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba lulia; High: Five din Danemarca şi Fundaţia de Îngrijiri Comunitare din Bucureşti”, a declarat comisar şef de penitenciare Gheorghe Anghel, director Penitenciarul Găeşti.

“Ca obiective specifice vizate în cadrul proiectului se numără creşterea abilităţilor de inserţie a deţinuţilor în comunitate şi pe piaţa muncii prin realizarea de programe integrate de pregătire pentru liberare, cum ar fi aceste cursuri de calificare, informari în legătură cu piaţa muncii, consiliere şi orientare cu privire la găsirea unui loc de muncă; creşterea implicării comunităţii în susţinerea procesului de inserţie socială a deţinuţilor prin: crearea unor centre regionale de inpenitenciar şi comunitate.

Cursul de legumicultură, la cluziune socială, servicii de asistenţă socială şi consiliere psihologică pentru tranziţia între care au fost înscrişi 17 deţinuţi, s-a finalizat vineri, 21 iunie, după susţinerea de către participanţi a examenului final de absolvire, iar cel de frizer se va finaliza peste două săptămâni.

Participarea persoanelor private de libertate la cursuri de calificare şi recalificare, precum şi la celelalte activităţi de reintegrare socială constituie o componentă importantă a normalizării şi încurajează, stimulează independenţa şi resp

Articolul in Ziar Dambovita >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 4 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum o ora
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

100 de morţi în Siria, în confruntări armate între druzi şi beduini

Adevarul acum 20 minute
Luni seara, forţe guvernamentale siriene înaintau către oraşul Suwayda, cu populaţie majoritar druză, în pofida opoziţiei Israelului, care a desfăşurat atacuri în sectorul în care confruntări armate între druzi şi beduini s-au soldat cu aproximativ

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 2 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 5 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 4 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum o ora
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Vremea

București
acum

28°
lun.

19°/36°
mar.

20°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
Iasi
acum

23°
lun.

18°/33°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
Constanta
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/29°
mar.

15°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/34°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°