După ce în anii precedenţi, în judeţ au fost semnalate invazii de omizi, lăcuste sau cărăbuşi, în acest an mulţi botoşăneni se plâng de numărul mare de fluturi.
De peste două săptămâni, în tot judeţul, dar mai mult în zonele împădurite şi în imediata apropiere a acestora, pot fi văzute roiuri de fluturi negri, cu pete albe. Agricultorii, în principal, sunt îngrijoraţi că acestea le-ar putea distruge culturile. Semnale de acest fel au ajuns şi la specialiştii din cadrul Direcţiei Judeţene de Agricultură (DJA).
„Colegii noştri vor verifica din ce specie fac parte aceşti fluturi, de unde au venit şi mai ales dacă sunt dăunători pentru agricultură. Din primele verificări, s-a constatat că ar face parte din familia moliilor”, a susţinut Cristian Delibaş, directorul DJA.
Fluturii ar putea face parte din specia amata phegea, larg răspândită în zonele de sud ale Europei, dar şi în nordul Germaniei, Anatolia şi Caucaz. Fluturele adult nu dăunează agriculturii, însă larvele atacă plantele.
După ce în anii precedenţi, în judeţ au fost semnalate invazii de omizi, lăcuste sau cărăbuşi, în acest an mulţi botoşăneni se plâng de numărul mare de fluturi.
De peste două săptămâni, în tot judeţul, dar mai mult în zonele împădurite şi în imediata apropiere a acestora, pot fi văzute roiuri de fluturi negri, cu pete albe. Agricultorii, în principal, sunt îngrijoraţi că acestea le-ar putea distruge culturile. Semnale de acest fel au ajuns şi la specialiştii din cadrul Direcţiei Judeţene de Agricultură (DJA).
„Colegii noştri vor verifica din ce specie fac parte aceşti fluturi, de unde au venit şi mai ales dacă sunt dăunători pentru agricultură. Din primele verificări, s-a constatat că ar face parte din familia moliilor”, a susţinut Cristian Delibaş, directorul DJA.
Fluturii ar putea face parte din specia amata phegea, larg răspândită în zonele de