Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atenţia Rusiei, mai mult spre Asia decât spre Europa

Publicat in Bursa, vineri 28 iunie 2013 ·

* Arkady Dvorkovich: "Dacă Europa preferă surse de energie care nu sunt curate, din punct de vedere al mediului, este o decizie a Europei"

* Rosneft, Novatek şi Gazprom îşi extind influenţa în China şi Japonia

Strategia energetică a Rusiei va trece, în următoarea perioadă, printr-o serie de schimbări menite să-i asigure un avantaj competitiv mult mai mare, prin îndreptarea atenţiei către pieţele asiatice, a declarat recent adjunctul primnului ministru al Rusiei, Arkady Dvorkovich.

Potrivit afirmaţiilor lui Arkady Dvorkovich, Rusia îşi va focusa atenţia către Asia, unde plănuieşte să livreze cele mai mari cantităţi de gaze lichefiate, prin intermediul a trei din cele mai mari companii de stat din sectorul energetic: Novotek, Rosneft şi Gazprom.

"Dacă Europa preferă surse de energie care nu sunt curate, din punct de vedere al mediului, este o decizie a Europei. Acest lucru nu este neaparat o problemă, cerere existând în altă parte, pe alte pieţe. Deşi Rusia va fi în continuare un partener stabil pentru Europa, totuşi atenţia pentru zonele din Asia va spori considerabil", a mai adăugat domnia sa.

Recent, compania rusă "Novatek"a semnat un acord cu compania chineză de stat "China National Petroleum Corp", privind cooperarea în cadrul proiectului Yamal SPG, unul din cele mai ambiţiose proiecte de exploatare a gazelor lichefiate demarate de căre statul rus.

Potrivit acordului dintre cele două companii, partea chineză a achiziţionat 20% din Yamal SPG, urmând să beneficieze de livrarea gazelor naturale lichefiate din zona arctică.

Contractul dintre Rusia şi China prin companiile Novotek şi China Petroleum este un prim pas în consolidarea unui perteneriat strategic avantajos pentru ambele părţi.

Astfel, China îşi reduce considerabil dependenţa de importurile de petrol din zona Orientului Mijlociu, de unde primeşte, în prezent,

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PROTEST în Piața Victoriei al salariaților APIA, AFIR și MIPE față de noile măsuri fiscale: „Afecteaza administrarea fondurilor europene”

Gandul acum o ora
Angajați din instituțiile care gestionează fonduri europene protestează marți, 16 iulie, în Piața Victoriei, față de măsurile fiscale ale Guvernului. Ei susțin că aceste decizii afectează grav administrarea banilor europeni. Zeci de salariați din AP

INS: În 2023 cheltuielile de protecție socială au crescut cu 15,4%

Mediafax acum 12 minute
Din această sumă, 259,8 miliarde de lei au reprezentat prestații sociale directe, restul fiind costuri administrative. Veniturile de protecție socială au totalizat 259,4 miliarde de lei, în creștere cu 12,1% față de 2022. Ponderea cheltuielilor de p

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum o ora
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Serbia cere a cincea derogare de la sancţiunile SUA pentru NIS / Compania rusească acoperă cea mai mare parte din necesarul intern de ţiţei

G4Media acum 58 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Serbia încearcă să obţină a cincea amânare a sancţiunilor americane împotriva companiei petroliere NIS, deţinută majoritar de grupurile ruseşti Gazprom Neft şi Gazprom, dar negocierile sunt dificile,

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum o ora
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Ce sfinți prăznuim astăzi, 15 iulie 2025, în calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum o ora
Sfinții Chiric și Iulita. Sfanta Iulita a trait in vremea imparatului Diocletian (284-305). A ramas vaduva la putin timp dupa nasterea fiului ei, Chiric. Cand Diocletian a declansat persecutiile impotriva crestinilor, Sfanta Iulita si-a luat fiul si

Primele rezultate la examenul de Definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025

Ziua Constanta acum 2 ore
Primele rezultate ale examenului de definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025, în centrele de examen și pe pagina de internet a examenului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.. Contestațiile se depun la centre

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Timiş - Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi două autotrenuri, în zona localităţii Remetea Mare - o persoană a murit şi alte două au fost rănite

News.ro acum o ora
O persoană a murit şi alte două au fost rănite în urma unui accident în care au fost implicate un autoturism şi două autotrenuri, produs marţi, pe DN6G, în zona localităţii Remetea Mare, din judeţul Timiş.

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

26°
mar.

19°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

16°/26°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

25°
mar.

21°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°