Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, joi, să interzică de la difuzare spotul publicitar pentru Calgon, considerând că respectivul clip încalcă legislaţia audiovizualului.
Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat, în şedinţa de joi, spoturile publicitare pentru Calgon, Superbet, Aqua Carpatica şi Fundaţia Mereu Aproape. La şedinţa CNA de joi au participat preşedintele CNA, Laura Georgescu, vicepreşedintele Viorel Vasile Buda şi membrii Radu Călin Cristea, Florin Gabrea, Monica Gubernat, Narcisa Iorga, Răsvan Popescu, Cristina Trepcea şi Lorand Turos.
"Sesizarea privind spotul Calgon a fost considerată ca făcând afirmaţii înşelătoare, aşa cum a sesizat consumatorul, acele afirmaţii nu au putut fi demonstrate de producător. (...) În ceea ce priveşte spotul Fundaţiei Mereu Aproape, Comitetul Etic al RAC a analizat această sesizare şi a considerat că prin acest mesaj social sunt încălcate articolul 1 al Codului de practică în publicitate, articolul 1, alineatul 1, 5, articolul 6, alineatul 4 şi articolul 33. Aceste prevederi susţin următoarele: «comunicarea trebuie să fie onestă, adevărată, clară şi decentă şi trebuie să evite orice element care ar fi în măsură să diminueze încrederea consumatorului în comunicarea în general». (...) În legătură cu spotul Superbet, în care un consumator reclamă în vulgaritatea explicită a acestui mesaj şi orele la care a fost difuzat, a fost constatat faptul că se încalcă Codul de practică în publicitate. De asemenea, se recomandă revizuirea comunicării comerciale. În ceea ce priveşte sesizarea privind spotul TV pentru apa Aqua Carpatica, RAC a analizat aceaste plângeri anterior legate de acest spot, totdeauna ele au fost găsite că încalcă Codul de practică în publicitate. Aceasta ar fi fost a treia sau a patra sesizare. De asemenea, Comitetul Etic a constatat că se încalcă Codul de practică în pub