Uniunea Europeană s-a năpustit asupra noastră cu un tabu lingvistic prin care arată că nu poate trata pragmatic problema romilor și se refugiază în paleative politicianiste. În loc să identifice sursele discriminării, mai marii Uniunii se mulțumesc cu demagogii de doi lei. Sursa: Horia Calaceanu

Îi întreb cum să numim de acum înainte opere muzicale și literare consacrate precum Voievodul țiganilor sau epopeea (singura din literatura românească) Țiganiada a lui Ioan Budai Deleanu. În Carmen de Bizet, Don Jose o alintă pe aceasta cu sintagma ”țigăncușa mea” la fel ca în versurile unui cunoscut cântec românesc. Rog UE să ne spună ce facem în aceste cazuri!? Ce facem cu familiile lexicale ale cuvântului interzis, cum spunem ”curaj țigănesc” sau familia unor verbe autohtone precum ”a te țigăni” care nu este neapărat discriminatoriu?

Tabuul acesta arată cu limpezime un eșec și o neputință de proporții. În fapt, ca să spunem lucrurilor pe nume, Bruxelles-ul nu știe ce să facă și cum să trateze problema romilor. Oscilează între a da toată vina pe români și bulgari, fără să accepte că problema este europeană și depășește cu mult posibilitățile celor două țări. Multe țări europene pendulează între a ridica bariere la frontieră și bariere legislative discriminatorii la adresa tuturor locuitorilor celor două țări ca să-și mascheze ( inabil!) discriminarea romilor. Țările care vor să ne împiedice accesul pe terioriile naționale se gândesc mai ales la semenii noștri romi și pentru că nu o pot spune, și nici nu este conform democratic, se mulțumesc cu pedepse colective.

Problema trebuie tratată, în opinia mea, onest și fără ipocrizie demagogică. Este nevoie de studii sociologice, antropologice și lingvistice și, mai apoi, construit prin programe academice o cartografiere a dimensiunii pozitive a populației și căutate soluții de încurajare și susținere a acestora prin