Potrivit Ministerului Educaţiei, rata medie de promovare este de 58%, iar cele mai slabe rezultate s-au înregistrat la fizică şi matematică. La matematică nu au trecut 40%, iar la fizică - 34%.
Nota medie înregistrată în această sesiune este 6, 07. Doar un sfert din elevi au o mai sus de nota 7. „Majoritatea din cei care au picat, au picat la un singur examen. Dacă se pun pe carte, totul va fi bine. Nu este sfârşitul lumii. Avem opţiuni pentru aceşti copii, se vor completa locurile la colegii şi şcoli profesionale“, a declarat ministrul Educaţiei Maia Sandu.
Doar 4 elevi au nota 10 pe linie, iar 14 - au nota medie între 9 şi 10. 200 de lucrări au fost anulate în timpul verificării, dintre care 100 au fost doar la limba română.
Anul trecut, rata de promovabilitate a BAC-ului, după prima sesiune, a fost de 89%. Pe moment, Ministerul Educaţiei nu poate vorbi despre un procentaj de promovabilitate a sesiunii 2013, întrucât toate topurile şi mediile se vor face după sesiunea repetate şi contestări.
Fracţiunea PCRM din Parlament a cerut azi demisia Maiei Sandu din funcţia de ministru al Educaţiei din cauza rezultatelor proaste înregistrate la Bacalaureat. „Ministerul Educaţiei trebuie să se ocupe cu treburile interne şi nu de instalarea camerelor de supravhegere. Sperăm ca Maia Sandu îşi va da demisia“, a spus deputatul Ina Şupac.