Salonul Naţional de Fotografie-Document şi-a deschis porţile, joi, 27 iunie, în Piaţa „William Shakespeare” din Craiova.
Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a participat, joi, la vernisajul Salonului Naţional de Fotografie-Document, în Piaţa „William Shakespeare” din Craiova. Expoziţia propune publicului o incursiune inedită în lumea satului oltenesc tradiţional, vizitatorii fiind invitaţi să parcurgă un labirint pentru a descoperi universul rural de altădată în 100 de imagini.
„Am fost prezent la toate cele cinci ediţii anterioare ale manifestării organizate de Muzeul Olteniei şi de la început am remarcat faptul că este una ieşită din comun. Nu în fiecare zi vezi o expoziţie în aer liber, în piaţa publică. În felul acesta, muzeul se mută în mijlocul oamenilor. Iar craiovenii au avut de fiecare dată cuvinte de laudă pentru exponatele care au putut fi admirate.
Fotografiile acestea aduc viaţa de acum un veac mai aproape de noi, ne oferă o imagine despre ce s-a schimbat în lumea satului românesc în această perioadă, una scurtă pentru istorici. Şi vedem că, în partea a doua a secolului al XIX-lea, românii nu ieşiseră din bordeie, iar casele cele mai arătoase erau aşa-numitele hanuri. Personaje intrate în folclor, cum este Dincă Schileru, îşi au şi ele locul aici. Chiar îmi aminteam de melodia aceea: «Cine-a fost stăpân în Gorj,/Fost-a Tudor şi Magheru/Şi-acum e Dincă Schileru.»
Ne face o deosebită plăcere să vedem diferitele ipostaze prin care a trecut românul, de la momentele de bucurie, de la nuntă, la înmormântare, la tradiţii. Îi invit pe toţi craiovenii care au posibilitatea să vină în Piaţa «Shakespeare», pentru a-şi desfăta privirea. Unii îşi vor regăsi poate strămoşii în aceste imagini. De asemenea, facem şi un apel la cei care mai deţin fotografii vechi să ni le aducă pentru a le scana şi apoi le vom înapoia. Vrem să îmbog