A venit vara şi păsărelele s-au întors din ţările calde direct în capetele fierbinți. Așa se face că pe 26 iunie m-am întâlnit cu un fenomen neobișnuit, chiar în centrul Ploieștiului. Oraș pe care îl știam de serios. În faţa Palatului Administrativ şi-au dat mînă cu mînă şi inimă cu inimă niște iubitori. De animale. S-au adunat acolo să protesteze, n-o să vă vină să credeți, împotriva unor oameni care au otrăvit niște cîini. (Nu pentru nivelul de trai, nu pentru victimele abuzului psihic şi fizic, nu pentru locuri de muncă.)
Păi logic n-ar fi fost să se strîngă la oamenii ăia acasă? (la cei care au otrăvit cîinii, cum ar veni.) Şi strigau de mama focului: „asasinii", „criminalii", „nenorociții" ş.a.m.d. De ce strigau în faţa primăriei... zău ca nu înțeleg. Primarul şi oamenii săi nu au făcut nimic. Dar chiar nimic!
Mă rog...
Pasă-mi-te, acum cîteva zile, niște oameni sătui să mai fie terorizați, şi ei şi copiii lor, de cîinii fără stăpîn, şi sătui şi de așteptatul, care durează de ceva ani, ca stăpînirea să rezolve odată situația asta, au pus problema un pic mai diferit decît majoritatea dintre noi, care doar așteptăm. Au făcut-o cu stil. Au oferit cîinilor o ultimă masă copioasă, cu pui rotisat, pe care l-au condimentat cu o substanță deja celebră în Ploiești, ca fiind una ce face numai victime de soi. Anume Furadan. Pe lîngă faptul că e interzisă, mai e şi al naibii de scumpă. Eu l-aş bănui tot pe soțul Mădălinei Manole.
Una peste alta... şi cu ștaif, şi fără cruzime, şi cu cheltuială. Oamenii şi-au dat toată silința, după părerea mea. E clar că nu sunt nişte suflete negre. Atunci de ce strigați? Şi la cine? Am priceput, sînteţi revoltați. Pot să înțeleg că bieții cîini nu au ales ei să trăiască pe stradă, să fie înfometați, agresați şi așa mai departe.
Dar la bază, tot niște iubitori de cîini au contribuit la prezenţa lor aici.
