Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Isărescu: Suntem la sfârşitul unui ciclu de 40 de ani şi nu prea ştiu ce urmează

Publicat in Gazeta de Navodari, vineri 28 iunie 2013 ·

Suntem la sfârşitul unui ciclu de 40 de ani şi nu prea ştiu ce urmează, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu. “Dacă suntem adepţii ciclurilor mai scurte şi mai lungi, suntem la sfârşitul unui ciclu lung de vreo 40 de ani. Eu nu pot să ies din experienţa mea personală. Cred că toţi suntem prizonierii vieţii pe care am trăit-o pe acest pământ şi reacţionăm pe măsură. Am intrat în viaţa matură în 1971, când se prăbuşea un sistem, cel postbelic, cel construit având la bază new-deal-lul lui Roosevelt. Tot vreo 40 de ani, bazat pe un preţ al aurului de vreo 35 dolari pe uncie. Am văzut cum tot ce era adevărat până în ’71 şi ce citisem eu nu mai era adevărat în gândirea economică. Cursurile nu mai trebuiau să fie fixe, nu făceau bine, făceau mai mult rău. Toată lumea vorbea de criza dolarului, dar ne-am pomenit după 10 ani de atâta criză a dolarului că dolarul a înlocuit aurul şi a devenit rege, apropo de capcanele istoriei şi utilizarea abuzivă a cuvântului criză. Cam prin anii ’80, eu am făcut constatarea că am intrat într-un alt ciclu, ca prin 2007 să vad că au început frământări şi regândiri, a apărut criza aceasta. Cred ca suntem la sfârşitul unui ciclu de 40 de ani, nu prea ştiu ce urmează, dar cred că suntem la sfârşitul unui ciclu şi acest lucru l-am spus anul trecut”, a spus Isărescu. Potrivit acestuia, trebuie ruptă această nefericită suprapunere şi înţelegere că în momentul în care ai intrat în Uniunea Europeană toate s-au rezolvat. “Nefericită înţelegere definită de ceea ce prin 2007, imediat după ce am intrat în Uniunea Europeană a dus la decizii de tipul acesta, “domnule am intrat în Uniunea Europeană, să mărim salariile, suntem europeni”, şi toată lumea a uitat că salariile nu cresc prin voinţă. Să îmi spuneţi mie de un Parlament în lume care nu ar creşte salariile imediat. Toţi vrem să tr

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 2 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 3 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Portul din Barcelona va reduce capacitatea terminalelor de croaziere până în 2030, din cauza turismului excesiv

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Portul din Barcelona, cel mai aglomerat port de croaziere din Europa, îşi va reduce capacitatea de operare a terminalelor de pasageri până în 2030, în contextul în care autorităţile locale încearcă s

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Crimă la Brăila. Un bărbat de 31 de ani a fost înjunghiat mortal de un adolescent de 15 ani

Gandul acum 10 minute
Un bărbat de 31 de ani din Brăila a fost înjunghiat mortal de un adolescent în vârstă de 15 ani. Victima și agresorul ar fi cumnați. Surse din cadrul anchetei susţin că între cei doi s-ar fi iscat un scandal în plină stradă, iar adolescentul de 15 a

Ucraineni eliberați de ruși din închisori sunt abandonați fără acte la granița cu Georgia, acuză Kievul

HotNews acum 20 minute
Ministrul ucrainean de externe a acuzat, sâmbătă, Rusia că deportează ucraineni în Georgia și îi lasă acolo abandonați, fără documente corespunzătoare, la sute de kilometri distanță de casă, relatează Reuters. Andrii Sybiha spune, într-o postare pe

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 6 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 7 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Vremea

București
acum

31°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°