Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Nouă protecţie 6 în 1 pentru copii împotriva bolilor grave

Publicat in Adevarul, vineri 28 iunie 2013 ·

Peste 3 milioane de vieţi sunt salvate an de an în lume de medici cu ajutorul vaccinurilor, arată statisticile. Pentru a reduce riscul efectelor adverse, progresele medicale permit imunizarea împotriva unui număr mare de boli printr-o singură injecţie. Un nou vaccin oferă protecţie pentru şase afecţiuni grave printr-o înţepătură.

În curând, pe piaţa din România va fi disponibil un nou vaccin, Hexacima, care oferă protecţie împotriva a şase boli: difteria, tetanos, tuse convulsivă, poliomielită, Haemophilus influenzae tip B şi hepatita B. Acesta a primit la începutul anului aprobarea Agenţiei Europene a Medicamentelor, dovedindu-şi eficienţa şi numărul redus de efecte adverse în cadrul studiilor realizate de-a lungul a peste 10 ani de dezvoltare.

În ţara noastră există deja un vaccin hexavalent, Infanrix Hexa, care a fost inclus la finalul anului trecut în Programul Naţional de Imunizare. Noul vaccin, Hexacima, se deosebeşte de acesta prin faptul că este singurul vaccin combinat complet lichid. Prin urmare, el nu necesită reconstituire de către medici. „Astfel, sunt evitate posibilele erori de administrare, care mai au loc din când în când în cazul serurilor care trebuie reconstituite şi care, din această cauză, se pot şi contamina“, a explicat prof. dr. Markus Rose, şeful Departamentului de Infecţii Pediatrice din cadrul Spitalului Universitar „Goethe“ din Frankfurt, cu ocazia evenimentului „Innovation in Immunisation“, organizat la Lyon (Franţa) de compania Sanofi Pasteur.

Difteria şi poliomielita

Deşi mulţi dintre noi nu au întâlnit niciun caz de difterie sau de poliomielită în toată viaţa lor, focare ale acestor boli există încă în Europa. De exemplu, în cazul poliomielitei, în perioada războiului din Kosovo, imunizarea a fost întreruptă, iar populaţia albaneză a fost luată cu asalt de această boală. 16 copii au murit de poliomielită în ac

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A fost cutremur noaptea trecută în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 26 minute
În ziua de 14 Ianuarie 2025, la ora 00:05:11 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.2, la adâncimea de 78.2 km. Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraş

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 11 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

O cometă rară poate fi vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

News.ro acum 48 minute
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 de ani, relatează BBC. Nasa a declarat că strălucirea viitoare a unei comete este „de notorietate” greu de prezis, dar că cometa

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 10 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 11 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 7 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport

News.ro acum 8 ore
Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, conform deciziei publicată în Monitorul Oficial şi semnată de premierul Marcel Ciolacu. Funcţia era deţinută interimar, de la 31 decembrie, de Thomas-Răzvan Moldovan, d

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 9 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 12 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 10 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

-1°/6°
Constanta
acum

-2°
mar.

-2°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-8°
mar.

-8°/3°
mie.

-2°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°