Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce vrei să te faci când o să fii mare?

Publicat in Adevarul, vineri 28 iunie 2013 ·

Este perioada bac-ului, a absolvirii facultăţii şi masterului, iar această vară este pentru mulţi dintre noi vara în care începem "o viaţă nouă". Dar înainte de asta, trebuie să răspundem la o întrebare importantă: "Ce vrei să te faci când o să fii mare?" Ai auzit întrebarea asta de nenumărate ori de-a lungul vieţii, iar dacă nu ai ales încă “o cale”, probabil o mai auzi şi astăzi într-o formă sau alta: la interviuri, în formulare de aplicare sau de la oamenii care aşteaptă de la tine “să-ţi iei viaţa în mâini”. Dar cine a zis că e uşor? Am întâlnit oameni la 30-40 de ani care încă încearcau să găsească job-ul visurilor lor. Nu mai este surprinzător ca oamenii să-şi schimbe locurile de muncă, ariile ocupaţionale sau chiar carierele de mai multe ori în timpul vieţii. Şi e în regulă. Provocări noi, oameni noi, poate chiar oraşe sau ţări noi. E în regulă! Este un mod de a te asigura că înveţi mereu ceva nou, că te dezvolţi mereu, că viaţa “merge înainte”. Am auzit de Adecco şi de provocarea lor acum ceva timp. Era vorba despre o provocare a job-urilor. Pentru două luni câştigătorii urmau să experimenteze 10 locuri de muncă diferite, în părţi diferite ale lumii pentru a găsi job-ul visurilor lor, pentru a se decide ce voiau să devină “când vor fi mari”. Ceea ce mi-a atras atenţia este faptul că cei de la Adecco propuneau un nou mod de a obţine ceea ce vrei, într-un mod interactiv şi plin de provocări. Să călătoreşti şi să experimentezi. Un mod interesant de a te decide ce vrei să faci cu viaţa ta, nu-i aşa? Deci, dacă ai terminat facultatea sau masterul şi nu ştii încă ce vrei să faci cu viaţa ta, nu intra în panică. Uită-te-n jur şi vei vedea că toţi oamenii conştienţi de oportunităţile ce îi înconjoară au aceeaşi dilemă. Este greu să alegem şi de multe ori ne gândim foarte mult la costul de oportunitate, dar asta e. Ca să ajungi undeva (oriunde) trebuie să porneşti de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 2 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

26°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

23°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

26°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°