Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Cei mai influenţi cântăreţi din lume

Publicat in Adevarul, vineri 28 iunie 2013 ·

Nu sunt multe business-uri în care să ai un „accident de muncă“ ce te va ţine acasă timp de jumătate de an, iar tu să termini tot pe primul loc. Însă nu e business ca showbusiness-ul, după cum se spune. Iar Lady Gaga este cea mai influentă artistă din lume în ultimul an, potrivit revistei „Forbes“.

Revista „Forbes“ a dat publicităţii topul anual al celor mai influente celebrităţi, iar în calsament au fost incluse vedete din diverse domenii: muzică, actorie, modă, sport etc.

În ceea ce priveşte muzicienii, Lady Gaga conduce detaşat. Mama monştrilor, aşa cum se autointitulează cântăreaţa americană, a câşigat în ultimele 12 luni 80 de milioane de dolari, în special din turneul „Born This Way“, care a ajuns în vara trecută şi la Bucureşti. Iar artista ar fi câştigat mult mai mult dacă nu şi-ar fi anulat turneul atunci când a fost nevoită să se opereze la picior. La suma câştigată, se adaugă şi popularitatea de care Gaga se bucură în reţele sociale: ea are 38 de milioabe de urmăritori pe Twitter şi 58 de milioane de fani pe Facebook.

Toate acestea au plasat-o pe artistă pe locul 1 în topul celor mai influenţi cântăreţi, însă în clasamentul general ea ocupă poziţia a doua.

Lady Gaga este urmată în topul muzicienilor de Beyoncé, aflată acum în turneu mondial. Din fiecare concert, cântăreaţă câştigă două milioane de dolari. La aceşti bani se adaugă sumele câştigate din publicitate, din contracte cu Pepsi şi H&M.

Regina pop Madonna ocupă doar locul trei în top. Şi asta nu pentru că n-ar câştiga suficient, dimpotrivă. Artista americană a obţinut în ultimele 12 luni 125 de milioane de dolari din muzică, însă nu stă atât de bine la capitolul popularitate în reţelele sociale, spre deosebire de primele două clasate în acest top.

Pe poziţia a patra se situează cântăreaţa de muzică country Taylor Swift, iar pe locul 5 în topu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 4 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 10 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 3 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 5 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 10 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 7 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 7 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

Vremea

București
acum

-4°
joi

-10°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-5°
joi

-5°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-7°
joi

-7°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°