Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Decizia judecătorilor de la Buzău contestată chiar de Ministerul Justiţiei

Publicat in Strada de Buzau, vineri 28 iunie 2013 ·

● În cazul restituirii Colegiului „Székely Mikó”, oficialii spun acum că nu există prejudiciu

Curtea Supremă a judecat ieri un nou termen în dosarul penal al deputatului U.D.M.R. Marko Attila, condamnat în urmă cu ceva timp la trei ani de închisoare cu executare de Judecătoria Buzău. Decizia magistraţilor de la Buzău, una care nu este definitivă, a fost luată în dosarul restituirii Colegiului „Székely Mikó” din Sfântu Gheorghe. După ce Marko Attila a fost ales parlamentar, dosarul său a fost transferat la Curtea Supremă, aşa cum prevede legea în momentul de faţă. Acum el este judecat de un complet condus de Magdalena Iordache, soţia deputatului P.S.D. Florin Iordache. Surprinzător este faptul că, de curând, la dosar a apărut ataşată şi o adresă din partea Ministerului Justiţiei, adresă în care ministerul susţine că decizia de condamnare a lui Marko Attila este nelegală şi că, în realitate, în acest dosar nu există un prejudiciu adus sta­tului. „Pentru argumentele prezentate să constataţi nelegalitatea sentinţei Judecătoriei Buzău. Vă rugăm să ob­servaţi că în mod greşit Ministerul Justiţiei a fost introdus ca parte responsabilă civilmente atât timp cât Primăria Municipiului Sfântul Gheor­ghe nu se constituie parte civilă”, se arată în adresa Ministerului Justiţiei, semnată de secretarul de stat Ovidiu Puţura. Iniţial, mai precis la sfârşitul lunii iulie a anului trecut, adresa a ajuns la Curtea de Apel Ploieşti, cea care ar fi trebuit să judece dosarul. Adresa ministerului nu a fost retrasă atunci când dosarul lui Marko Attila a fost strămutat la Curtea Supremă, în virtutea faptului că el a devenit parlamentar. În aceeaşi adresă, Ministerul Justiţiei mai precizează că a constat că în cazul lui Marko Attila, statul nu mai are de recuperat niciun prejudiciu. „Apreciem că prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi nu cum în mod contrar s-a reţinut în sentinţa pe

Articolul in Strada de Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizie surprinzătoare în cazul atentatului cu bombă din Arad. Fiica milionarului ucis, eliberată din arest

Ziare.com acum 2 ore
Laura Bîlcea, fiica milionarului ucis în atentatul cu bombă de la Arad, va fi eliberată din arest, a decis vineri, 21 februarie, Înalta Curte de Casație și Justiție. Laura Bîlcea a fost arestată preventiv pe 13 noiembrie 2024, împreună cu doi presup

Duel FCSB – Lyon în optimile Ligii Europa: Ce ştie căpitanul francezilor despre echipa lui Gigi Becali

News.ro acum o ora
Căpitanul echipei Olympique Lyon, Alexandre Lacazette, a declarat, vineri, că el şi colegii săi treuie să trateze cu seriozitate meciul cu FCSB, din Liga Europa. Lacazette a spus, într-o conferinţă de presă, şi ce ştie despre echipa bucureşteană. „Ş

Crin Antonescu: Cred că e nevoie de un guvern stabil, în acest moment. Din punctul meu de vedere anunţul de ieri al premierului, că nu demisionează, că rămâne pe poziţie, mi se pare binevenit

News.ro acum 2 ore
Candidatul coaliţiei de guvernare, Crin Antonescu, a declarat vineri, despre o posibilă demisie a prim-ministrului Marcel Ciolacu, că e nevoie de un guvern stabil, în acest moment şi, din punctul lui de vedere anunţul de ieri al premierului, că nu d

George Simion, liderul AUR, nu va candida la alegerile prezidențiale

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele AUR, George Simion, aflat zilele acestea în SUA, la Washington, a afirmat, vineri, că nu se va înscrie în cursa electorală, subliniind că sprijină candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. 'Eu, George Simion, nu voi ca

Un transport agabaritic gigantic va traversa România

Mediafax acum 3 ore
Transportul agabaritic record pentru România, care are cu greutatea de 788 tone, se va face în perioada 23 februarie – 4 martie începând cu ora 09:00. Transportul se va face pe ruta Nădlac 1 PTF – DN7 – Nădlac 2 PTF - DN7G – A1 – Giarmata – DJ691 –

Alegeri prezidențiale 2025. A fost constituit Biroul Electoral Central / Cine face parte din BEC

HotNews acum 2 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat că vineri a fost constituit Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din luna mai. Din BEC fac parte cinci judecători de la Înalta Curte și reprezentanți ai partidelor politice.

DNA și anchetatori americani fac percheziții într-un dosar de „corupție în cadrul unei organizații internaționale”

Adevarul acum 47 minute
DNA, alături de anchetatori din SUA, desfășoară percheziții în București și Constanța „într-o cauză penală transfrontalieră ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție asupra unor funcționari din cadrul unei organizații int

Incendiu la un depozit de anvelope din Tulcea. A fost emis un mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, vineri, 21 februarie, la un depozit de anvelope uzate din municipiul Tulcea, din cauza degajărilor mari de fum fiind emis mesaj RO-Alert. Nu sunt persoane rănite. ”În acest moment pompierii militari acţionează pentru

Studiu: Europa îşi poate permite să se apere fără SUA. Cât trebuie să cheltuiască anual pentru asta

HotNews acum o ora
Europa trebuie să cheltuiască anual în jur de 250 de miliarde de euro în investiţii pentru apărare pentru a se securiza fără sprijinul Statelor Unite, sumă pe care blocul comunitar şi-o poate permite având în vedere puterea sa economică, indică un s

Evghenia Guţul, guvernatoarea Găgăuziei şi protejata lui Ilan Şor, i se adresează lui Donald Trump: „Ajutaţi-ne să restabilim democraţia şi statul de drept”. Ea îi cere să oprească finanţarea către R. Moldova

News.ro acum o ora
Guvernatoarea Găgăuziei, Evghenia Guţul, care este susţinută de oligarhul fugar Ilan Şor, i se plânge lui Donald Trump, într-o scrisoare în limba engleză publicată pe platforma X a lui Elon Musk, că autorităţile centrale de la Chişinău provoacă „ins

Vremea

București
acum

-3°
vin.

-8°/-2°
sâm.

-11°/-2°
dum.

-10°/-1°
lun.

-9°/-1°
Iasi
acum

-2°
vin.

-5°/-1°
sâm.

-6°/0°
dum.

-6°/1°
lun.

-4°/5°
Constanta
acum

-3°
vin.

-3°/-1°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
lun.

-3°/3°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-5°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-5°/3°
lun.

-3°/5°
Timisoara
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°
lun.

-1°/6°