Macedonenii şi-au pierdut primii trei căpitani, golgheterul e pe picior de plecare, iar noului purtător al banderolei îi expiră contractul
Cel mai mare salariu de la club este de 3500 de euro lunar, Vardar fiind finanţat de primăria din Skopje
Pedeapsa cu suspendare primită din partea Comisiei de Disciplină a UEFA nu este singura veste bună pe care Steaua o recepţionează în drumul către grupele Ligii Campionilor. Adversarul din turul II, Vardar Skopje, şi-a pierdut în ultima perioadă cei mai importanţi fotbalişti, iar întăririle întârzie să apară. Conform presei de la Skopje, clubul care a câştigat campionatul sezonul trecut, la cinci puncte în faţa lui Metalurg Skopje, nu mai are forţa sportivă arătată în 2012, atunci când a fost aproape de a scoate din competiţie pe BATE Borisov.
„Rusescu“ din Skopje, propus la Dinamo
Cea mai importantă pierdere poate fi cea a lui Jovan Kostovski, principalul marcator al sezonului trecut, cu 22 de goluri. Atacantul de 26 de ani a fost propus la Dinamo Bucureşti şi a trezit interesul celor de la Torpedo Moscova, locul 14 în liga secundă din Rusia. Dezastrul continuă şi la nivelul liderilor vestiarului. Primii trei căpitani ai lui Vardar s-au despărţit în ultimele zile de club. Ostoja Stjepanovic a plecat la Wisla Cracovia, iar următorii doi fotbalişti ce trebuiau să poarte banderola, Miroslav Vajs şi Milan Ilievski au plecat şi ei de la Vardar. Lucrurile nu stau bine nici cu actualul căpitan, fundaşul central Tanevski, fotbalist al cărui contract expiră în zilele următoare. La capitolul sosiri, discuţii avansate sunt doar cu Vladica Brdarovski, fundaş dreapta de la Rabotniki.
Puterea financiară a lui Vardar, deşi de top pentru fotbalul macedonean, este mică în comparaţie cu ceea ce se întâmplă în Liga I. Jucătorii de top precum Kostovski, Stojkov sau Petrovic au 3500 de eur