Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Străzile Republicii şi Calea Turzii „intră sub barosul” E.ON până în septembrie

Publicat in Monitorul de Cluj, vineri 28 iunie 2013 ·

Luni încep lucrările de modernizare a rețelei de distribuție a gazelor naturale pe străzile Republicii și Cale Turzii din Cluj-Napoca, informează E.ON.

Potrivit companiei, lucrările de pe str. Republicii se vor efectua atât pe parcursul zilei, cât şi al nopţii, de luni până sâmbătă, în mod excepţional şi duminica (în intervalul orar 06.00-24.00,iar cele din din zona Calea Turzii, zilnic, între orele 18.00-06.00.

„Dată fiind complexitatea lucrărilor de modernizare a reţelei de distribuţie a gazelor naturale, pe strada Republicii estimăm ca acestea vor fi finalizate în această vară, cel mai probabil, până la începutul lunii septembrie, iar pe Calea Turzii, în luna septembrie”, se arată în comunicatul emis de companie. E.ON roagă conducătorii auto să nu parcheze autovehiculele în apropierea tronsonului reţelei de distribuţie la care se lucrează.

Modernizarea reţelei de distribuţie a gazelor naturale de pe strada Republicii din municipiul Cluj- Napoca este inclusă în unul dintre proiectele de investiţii ale companiei E.ON Gaz Distribuţie pentru anul în curs. Prin intermediul acestui proiect în valoare totală de 13,5 milioane lei se vor moderniza circa 35 de kilometri din reţeaua de distribuţie gaze naturale a municipiului, în principal pe străzile Republicii, Donath, Andrei Mureşanu, Scorţarilor, E. Grigorescu, Alexandru Vlahuţă, Calea Mănăştur, Calea Turzii şi Câmpului.

Lucrările specifice de investiţii pe str. Republicii vizează atât modernizarea reţelei de distribuţie gaze naturale presiune medie, cât şi a celei de distribuţie gaze naturale presiune redusă, lucrări care se vor desfăşura simultan, începând cu data de luni, 1 iulie a.c., pe tronsonul dintre str. Observatorului şi str. Ion Creangă, iar pe timp de noapte, pe tronsonul dintre str. Napoca şi str.Ion Creangă.

Pe str. Calea Turzii lucrările vor demara tot în data de 1 iulie

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

„Profesorul de genii” Kristof Lajos, condamnat la 13 ani și 3 luni pentru viol și agresiune sexuală

Mediafax acum 50 minute
Kristof Lajos a fost condamnat la 13 ani și 3 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală împotriva unor minori. Potrivit deciziei pe fond, instanța a admis parțial acțiunea civilă formulată de părțile vătămate și a dispus plata a 100.000 de

Doliu la Farul Constanța A murit fostul fotbalist Dumitru Tănase

Ziua Constanta acum o ora
După decesul, la numai 62 de ani, al lui Vasile Mănăilă, fost fotbalist și antrenor, Farul Constanța este din nou îndoliat, după ce s-a stins din viață fostul jucător farist Dumitru Tănase. Farul Constanța anunță cu tristețe trecerea în neființă a f

UPDATE - Timişoara: O femeie a căzut în gol de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe/ Ea a decedat în urma impactului cu solul / Cine este femeia

News.ro acum o ora
O femeie de 41 de ani a murit, după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe din Timişoara. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat deesul femeii.

SuperLiga: UTA Arad l-a transferat pe fundașul Andrea Padula de la FCU Craiova

HotNews acum 24 minute
Fundașul italian Andrea Padula, care deține și cetățenia română, legitimat ultima oară la FCU Craiova, a semnat, luni, un contract cu formația de Superliga UTA Arad, au anunțat reprezentanții echipei arădene pe pagina oficială de Facebook, scrie Age

Podoabe de aur, sticlă şi bronz, două sarcofage cu elemente sculptate şi pictate din calcar şi marmură, descoperite în situl „Necropola tumulară a oraşului antic Callatis”

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Artefacte arheologice care ar putea fi clasate în patrimoniul cultural naţional – categoria Tezaur, au fost descoperite în „Necropola tumulară a oraşului antic Callatis”, anunţă Muzeul Naţional de Is

Zi decisivă pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă rămâne sub control judiciar

HotNews acum 2 ore
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale, conform Agerpres.

JAF de peste 1.000.000 de euro la Paris. Hoții au fugit cu peste 100 de genți Hermes, Dior și Chanel dintr-un magazin second hand

Gandul acum o ora
Un magazin cu produse de lux second hand din inima Parisului a fost prădat duminică dimineață de hoți care au plecat cu peste o sută de poșete de marcă. Valoarea jafului este estimată la peste un milion de euro. Furtul spectaculos a avut loc în juru

Ursul a atacat din nou în Argeş. Victima, un cioban, a fost trasportată la spital cu răni la un picior

Adevarul acum 3 ore
Un cioban a fost atacat și rănit de un urs în timp ce se afla cu oile pe muntele Jupâneasa, în zona Berevoiești, județul Argeș. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 54 de ani, a fost preluat de echipele de salvare și transportat la spital pentru îngri

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum 3 ore
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

Vremea

București
acum

34°
lun.

22°/41°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

20°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

35°
lun.

21°/35°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

19°/32°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

34°
lun.

20°/37°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°