1. Dacă televizorul e închis sau nu e în breaking news, guvernul român nu funcționează. Premierul află după cinci ore că 18 români au murit prăbușiți într-un hău. Ca și în Algeria, sistemul format din oameni politici total neprofesioniști și-a mai arătat încă o dată impotența în gestionarea situațiilor de criză. Nimeni nu răspunde pentru asta, nimeni nu demisionează, nimeni nu-și cere scuze public. Într-un fel, ne-am obișnuit.
2. Dacă televizorul e galben și politicienii sunt luați la întrebări, o mașinărie uriașă de imagine – spectacol și sunet – este pusă imediat în funcțiune. Supraexpunerea atinge cote halucinante – miniștrii stau ore-n șir să se afle-n treabă sau să bea apă plată pe pista unui aeroport. Punctul culminant al nebuniei este atins, evident, în prime-time, când desantul guvernamental trebuie să fie văzut de o țară-ntreagă stând moț lângă cele 18 sicrie. Așa, supraexpunerea guvernului – televizor ia forme grotești, neonorante și profund ipocrite.
Cinismul înseamnă nu numai sfidare, ci și ignorarea ostentativă a tuturor normelor, a regulilor morale. Guvernul-televizor și-a menținut cota electorală pe spinarea a 18 suflete, a 18 vieți care nu mai sunt. Carevasăzică, ne-a demonstrat că se poate face imagine nu numai din viață, ci și din moarte, ceea ce este o premieră, într-adevăr.
3. Raed Arafat a fost singurul care a demonstrat încă o dată, dacă mai era nevoie, că își asumă responsabilități, poate gestiona aproape perfect situații de urgență. Este și el un om- parte a unui sistem – altul decât cel politic – ce a arătat că lucrurile pot merge și bine. Sistemele sunt formate din oameni, nu din mașini. Oamenii sunt cei care le impulsionează. Sistemul de urgență a funcționat, iar Arafat a ajuns pompierul de serviciu pus în vitrina fiecărei guvernări.
4. Ministerul de Externe și, mai nou, și ministerul Sănătății, în doar două zile,