Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CICLISM: Start în ediţia a 50-a a Turului României

Publicat in Gazeta de Nord Vest, sâmbătă 29 iunie 2013 ·

Ediţia cu numărul 50 a Turului ciclist al României, al 6-lea Tur naţional din istoria sportului cu pedale, ia startul mîine, 30 iunie, din oraşul bihorean Marghita, cu un prolog-contratimp pe echipe pe 15 km, urmând să se încheie pe 6 iulie, la Bucureşti, în faţa Palatului Parlamentului, după 6 etape şi un prolog, care însumează 1.304,5 km, prin 13 judeţe, cu capete de etapă-sosiri la Baia Mare, Miercurea Ciuc, Botoşani, Vaslui, Galaţi, Bucureşti, precum şi 3 transbordări. De remarcat că în etapa a 2-a, cea de luni, caravana va traversa județul Satu Mare pe traseul Marghita-Carei-Satu Mare-Baia Mare.

Urmaş direct al Circuitului Munteniei, cursă pe etape organizată în 1910 (la 7 ani după startul Turului Franţei şi la doar 1 an de la cel al Giro), Turul ciclist al României, organizat în epocă de Federaţia română de ciclism, în colaborare cu ziarul Sportul liber, a avut prima ediţie în urmă cu 79 de ani, în august 1934, 1.026 km, încheiată cu victoria bulgarului Marin Nicolov. Cele 49 de ediţii disputate până acum au fost dominate, firesc, de cicliştii români, care au câştigat de 26 de ori. În clasamentul pe ţări urmează Bulgaria – 5 succese finale, Republica Moldova, Germania, Ucraina – câte 3, Turcia – 2, Polonia, Franţa, Iugoslavia, Olanda, Ungaria, Rusia şi Croaţia – câte 1.

În total, în cele 49 de Mici Bucle au fost străbătuţi 70.385 km, cu un total de 464 etape, timpul total de stat în şa al învingătorilor fiind de 1.926 de ore, 35 minute şi 26 secunde. Cel mai lung traseu a fost de 2.242 km, în 1936, iar cel mai scurt, doar 430 km, în 1991. Cea mai lungă etapă s-a înregistrat în 1961, între Brăila şi Bucureşti, 235 km în ediţia a 14, iar cea mai scurtă, 5,8 km, un circuit în Bucureşti, în ediţia a 17-a, din 1968.

Evident, din cele peste 70 de oraşe care au găzduit caravana, fiind capete de etapă, cele mai multe prezenţe le are Bucureştiul, care

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 2 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 59 minute
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum 2 ore
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

Legea cetăţeniei, modificată în Senat După 10 ani de căsătorie în străinătate, soţul/soţia poate deveni cetăţean român

Ziua Constanta acum 19 minute
Senatul a adoptat şi amendat, marţi, în plen, ca primă Cameră sesizată, un proiect de completare a Legii cetăţeniei, iniţiat de Guvern, care stabileşte că cetăţenia română se poate acorda, la cerere, unei persoane străine care este căsătorită şi con

Cum să te protejezi în perioadele de caniculă. Recomandările Ministerului Sănătății

Ziua Constanta acum 2 ore
Sănătății a emis recomandări esențiale pentru protecția sănătății în perioadele de căldură intensă. Specialiștii Ministerului Sănătății au subliniat importanța adoptării unor măsuri de prevenire a efectelor negative ale caniculei. Este esențial ons

La Omniasig au fost avizate până acum 264 de daune în baza asigurărilor facultative de locuinţă şi 540 de daune în baza asigurărilor Casco, în urma furtunilor din 13 iunie

News.ro acum 29 minute
Asiguratorul Omniasig anunţă că au fost avizate până acum 264 de daune în baza asigurărilor facultative de locuinţă şi 540 de daune în baza asigurărilor Casco, în urma furtunilor din 13 iunie. ”Omniasig Vienna Insurance Group a luat măsuri rapide pe

Cod galben de caniculă în judeţul Harghita

Informația Harghitei acum 2 ore
Judeţul Harghita se va afla mâine, 19 iunie, sub avertizare meteorologică COD GALBEN de disconfort termic ridicat şi caniculă, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul

Bărbat prins în FLAGRANT în timp ce primea 30.000 euro pentru a interveni pe lângă primarul unei comune pentru un teren

Gandul acum 54 minute
Un bărbat a fost prins în flagrant de procurorii DNA Iaşi în timp ce primea 30.000 de euro pentru a interveni pe lângă primarul unei comune pentru concesionare unui teren. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzația de trafic de influență. I

Viktor Orban confirmă că l-a abandonat pe Iohannis. Președintele României rămâne fără susținere la șefia NATO FOTO

Ziare.com acum 56 minute
Viktor Orban, premierul Ungariei, a confirmat marţi, 18 iunie, într-o postare pe rețeaua socială X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO. Și Slovacia, prin preşedintele său, a făc

Achiziția tramvaielor Imperio de către Primăria București de la Astra Arad este anchetată de Parchetul European și DNA

Ziare.com acum 4 ore
O anchetă a fost deschisă la DNA, dar și la Parchetul European, privind achiziția a 100 tramvaie Astra Arad de către Primăria Capitalei. În timpul mandatului Gabrielei Firea a avut loc atribuirea licitației, iar contractul a fost semnat de Nicușor D

Vremea

București
acum

34°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

29°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

30°
mar.

21°/30°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
Timisoara
acum

32°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

22°/35°
vin.

21°/36°