Victor Ponta a avut, joi, întrevederi cu omologul kazah, Serik Akhmetov, şi cu preşedintele KazMunaiGaz, prilej cu care s-a discutat despre oportunitatea unor noi investiţii, partea kazahă avansând propunerea să asigure livrări de gaz din Kazahstan în ţara noastră, o opţiune în acest sens fiind o extensie a South Stream din Bulgaria către România.
"Atât prim-ministrul Republicii Kazahstan, domnul Serik Akhmetov, cât şi preşedintele KazMunaiGaz au vorbit, în cadrul întrevederii cu premierul Victor Ponta, despre oportunitatea unor noi investiţii în România. De asemenea, partea kazahă a avansat părţii române propunerea să asigure livrări de gaz din Kazahstan în România, o opţiune în acest sens fiind o extensie a South Stream din Bulgaria către România", se arată într-un comunicat al Guvernului remis, joi.
Potrivit sursei citate, în egală măsură, partenerii din Kazahstan şi-au exprimat deschiderea şi disponibilitatea perfectării unui contract comercial în vederea livrării de uraniu, pentru consumul intern aferent unităţilor nucleare de la Cernavodă.
"Delegaţia României, condusă de premierul Victor Ponta, a căutat, în cadrul întâlnirilor bilaterale, să deschidă oportunităţi pentru extinderea prezenţei companiilor româneşti pe piaţa din Kazahstan şi a dezvoltării relaţiilor comerciale. În acest sens, s-a propus partenerilor din Kazahstan folosirea mai intensă a Oil Terminal Constanţa, dar şi deschiderea de către liniile aeriene kazahe a unor curse Astana-Bucureşti. De asemenea, în vederea susţinerii mediului de afaceri în efortul său de a identifica nişe de colaborare, partea română a propus, iar partea kazahă a agreat, ca reuniunea Comisiei mixte economice să aibă loc în toamna acestui an. Nu în ultimul rând, oficialii guvernamentali din Kazahstan au invitat România să participe cu propriul stand în cadrul Expoziţiei Mondiale 'Ast