Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bulgaria ieftineşte electricitatea, ca să calmeze protestele din ţară

Publicat in Antena 3, sâmbătă 29 iunie 2013 ·

Parlamentul bulgar a adoptat vineri amendamente la legea privind energia, pentru a permite astfel o scădere a preţului la energia electrică, în special pentru gospodării, costuri care alimentează tulburările sociale din ţară, informează AFP.

Valoarea facturilor la energie electrică în luna ianuarie a provocat manifestaţii masive în ţară împotriva sărăciei, care au condus la demisia guvernului conservator a lui Boiko Borisov.

Noile preţuri care ar urma să intre în vigoare în iulie riscau să fie şi mai ridicate şi să alimenteze tensiunile sociale existente, mii de protestatari cerând de 15 zile demisia noului guvern, aflat în fruntea ţării de o lună.

"Modificările asigură un preţ suportabil pentru consumatori", a declarat ministrul Economiei şi Energiei, Dragomir Stoinev, experţii estimând că ar fi posibilă o reducere cu 5%. O scădere a preţurilor ar încuraja de asemenea exporturile de energie, a adăugat el, potrivit Mediafax.

Mai multe asociaţii din industrie au protestat faţă de amendamentele la lege, reproşând guvernului că le face să plătească pentru reducerea preţurilor la electricitate pentru gospodării.

Potrivit amendamentelor adoptate vineri, Compania Naţională de Electricitate (NEC) nu va mai fi obligată să cumpere toată energia produsă, ci doar cea mai ieftină.

Conform unui raport recent al Băncii Mondiale, 61% dintre gospodăriile bulgare cheltuiesc peste 10% din veniturile lor pentru a plăti electricitatea şi încălzirea.

Citeşte mai multe despre: Bulgaria manifestatii bulgaria proteste Bulgaria reducere pret energie ieftinire electricitate Boiko Borisov

Parlamentul bulgar a adoptat vineri amendamente la legea privind energia, pentru a permite astfel o scădere a preţului la energia electrică, în special pentru go

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O maşină a intrat în mulţimea adunată la un carnaval în Germania

Mediafax acum 13 minute
Poliţia a declarat că o operaţiune este în curs de desfăşurare în centrul oraşului, fără a oferi detalii suplimentare. Incidentul a avut loc în timp ce mulţimile se adunau în oraşe din regiuni precum Renania din Germania pentru paradele care march

Legile care permit doborârea dronelor rusești care intră în spațiul românesc au fost blocate de AUR, POT și SOS. Contestație la CCR

Ziare.com acum 15 minute
Pe 26 februarie, două legi importante au trecut de Senat, în contextul unei mari controverse politice. Aceste legi vizează reglementarea utilizării dronelor de către Armata României pentru a apăra teritoriul național, însă exista posibilitatea ca el

Inspecția Judiciară sesizată să verifice în ce condiții au primit frații Tate permisiunea să plece din țară

Ziare.com acum o ora
Mai mulți parlamentari USR au sesizat Inspecția Judiciară (IJ) pentru a clarifica circumstanțele în care procurorii DIICOT le-au permis fraților Tate să părăsească România. Sesizarea a fost înaintată de parlamentarii Oana Murariu, Stelian Ion, Alexa

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni! Când sunt așteptate ploi la Constanța

Ziua Constanta acum 13 minute
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, valorile termice diurne vor crește în primele patru zile, de la o medie de 7 grade (3 martie), până spre 17 grade (6 martie).

Sebastian Stan, pe covorul roșu alături de mama sa, la Premiile Oscar. Actorul român n-a obținut niciun trofeu

Ziua Constanta acum 3 ore
Sebastian Stan a apărut cu mama lui, Georgeta Orlovschi, la Premiile Oscar 2025. Apariția românului a fost cu atât mai elegantă deoarece alături de el a avut-o și pe Annabelle Wallis, actrița care îi e iubită. Actorul român în vârstă de 42 de ani, a

Ion Iliescu împlinește astăzi 95 de ani

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul președinte al României, Ion Iliescu împlinește azi, 03 martie, vîrsta de 95 de ani. Ion Iliescu (n. 3 martie 1930, Oltenița, Călărași, România) a condus statul român în trei rânduri, ca președinte al CFSN între 22 decembrie 1989-1992, apoi c

Șeful diplomaţiei franceze: „Riscul unui război pe continentul european nu a fost niciodată atât de mare” VIDEO

Ziare.com acum 52 minute
Linia frontului se apropie neîncetat de noi din cauza ambiţiilor imperialiste ale Rusiei şi a războiului pe care l-a lansat în Ucraina, avertizează luni, 3 martie, la postul France Inter, cu câteva ore înaintea unei dezbateri în Parlamentul francez

Contestația lui Călin Georgescu, amânată.„Sunt nevinovat! Este un dosar politic“

Ziua Constanta acum 47 minute
Călin Georgescu s-a prezentat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde trebuia să se judece contestația pe care a depus-o față de măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru șase infracțiuni, printre care instiga

Pentagonul ordonă o ”pauză” în operaţiunile cibernetice împotriva Rusiei

News.ro acum 33 minute
Secretarul american al Apărării Pete Hegseth a ordonat o ”pauză” în operaţiunile cibernetice americane împotriva Rusiei - inclusiv acţiunile ofensive -, în cadrul unui proces mai larg de reevaluare a operaţiunilor vizând Rusia, a cărei durată nu a f

USR cheamă conducerea Oficiului pentru Jocuri de Noroc să dea explicații în Parlament: „A înlesnit o fraudă uriașă și a facilitat distrugerea de vieți”

HotNews acum 30 minute
Uniunea Salvați România (USR) a chemat conducerea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN), marți, 4 martie, la ora 15:00, să dea explicații în Parlament despre neregulile constatate de Curtea de Conturi. Cererea vine în contextul unui rapor

Vremea

București
acum

10°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

-0°/6°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

10°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/17°