Profitul net al băncii centrale s-a bazat în principal pe creşterea profitului operaţional de cinci ori, la 1,55 miliarde lei (349,3 milioane euro), ca urmare a creşterii veniturilor operaţionale cu 1,73 miliarde lei, parţial compensată de urcarea cheltuielilor operaţionale cu 485,07 miliarde lei.
Banca Naţională a României (BNR) a obţinut anul trecut un profit net de 696,14 milioane lei (156,2 milioane euro), peste dublul nivelului din 2012, când a avut un câştig de 301,3 milioane lei, iar activele au urcat cu 1,4%, la 177,4 miliarde lei, potrivit raportului anual.
La sfârşitul anului 2011, BNR avea active de 174,92 miliarde lei.
Veniturile totale ale Băncii Naţionale au fost de 5,74 miliarde lei, în timp ce cheltuielile s-au situat la 5,04 miliarde lei.
BNR a virat la bugetul de stat suma de 556,9 milioane de lei (aproximativ 124 milioane euro), de peste două ori faţă de suma plătită în 2011, reprezentând 80% din câştig, potrivit legii, astfel că profitul net rămas la dispoziţia băncii a fost de 139,2 milioane lei (circa 31,2 milioane euro).
Profitul rămas a fost distribuit în proporţie de 60% (83,5 milioane lei ) pentru majorarea rezervelor statutare ale BNR, 30% (41,77 milioane lei ) pentru sursele proprii de finanţare a investiţiilor 9,99% (13,9 milioane lei) pentru fondul de participare a salariaţilor la profit şi 0,01% (14.000 lei) pentru rezervele la dispoziţia Consiliului de Administraţie.
Profitul net al băncii centrale s-a bazat în principal pe creşterea profitului operaţional de cinci ori, la 1,55 miliarde lei (349,3 milioane euro), ca urmare a creşterii veniturilor operaţionale cu 1,73 miliarde lei, parţial compensată de urcarea cheltuielilor operaţionale cu 485,07 miliarde lei.
Alt factor care a contribuit la obţinerea profitului a fost înregistrarea de cheltuieli cu diferenţele nefavorabile din reevaluare a