Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cinci motive pentru candidatura la prezidenţiale a lui Valentin Ceauşescu

Publicat in altPHel, vineri 28 iunie 2013 ·

Din experiență, a noastră, a tuturor, președinția României nu e punctul forte al nației. Ceea ce ne-a dus cu gândul că e nevoie de un candidat, altul decât cei creditați cu primele două șanse pentru biletul de Cotroceni. Vi l-am propus, acum mai bine de o lună, pe patriarhul Daniel. Acum, credem că e cazul să mai înaintăm o propunere, aceea a singurului fiu în viață al lui Ceaușescu, Valentin. Pentru că:

Unu. Numele lui Ceaușescu începe să nu mai fie atât de blamat, după ce mulți români se întreabă, pe bună dreptate, dacă vor reuși să supraviețuiască ”epocii Băsescu”. În plus, are terminația potrivită, asta e clar.

Doi. Numele lui Valentin e legat de Steaua, deci ar fi singurul în stare să-i mai ia fața lui Becali, de care n-am scăpat nici după ce l-au băgat ăștia în pușcărie.

Trei. Omul a ieșit de curând la pensie și știm cu toții că lipsa de activitate dăunează grav sănătății. Așa, am avea un bolnav mai puțin.

Patru. Pensionar fiind, Valentin Ceaușescu are asigurat un suport consistent, dacă ținem cont că bunicii dețin majoritatea zdrobitoare în prezența la urne.

Cinci. Acest argument e mai mult o dorință de-a noastră că, odată ajuns președinte, Valentin Ceaușescu va desecretiza dom’le niște dosare sau măcar niște coperți de caiet.

Din experiență, a noastră, a tuturor, președinția României nu e punctul forte al nației. Ceea ce ne-a dus cu gândul că e nevoie de un candidat, altul decât cei creditați cu primele două șanse pentru biletul de Cotroceni. Vi l-am propus, acum mai bine de o lună, pe patriarhul Daniel. Acum, credem că e cazul să mai înaintăm o propunere, aceea a singurului fiu în viață al lui Ceaușescu, Valentin. Pentru că:

Unu. Numele lui Ceaușescu începe să nu mai fie atât de blamat, după ce mulți români se întreabă, pe bună dreptate, dacă vor reuși să supraviețuiască ”epocii Băsescu”. În plus, are terminația

Articolul in altPHel >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum o ora
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 2 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum o ora
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 7 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 4 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 6 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum o ora
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Noul Congres al SUA îşi începe legislatura. Camera Reprezentanţilor s-a reunit să-şi aleagă liderul, un test dificil pentru Mike Johnson, în ciuda sprijinului lui Donald Trump

News.ro acum 5 ore
A 119-a sesiune a Congresului american începe vineri, iar Mike Johnson se confruntă cu un vot crucial pentru a-şi păstra funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Johnson este susţinut de preşedintele ales Donald Trump, dar ar putea avea de

Mureş: Scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă / Mai multe locuinţe din zona gării Albeşti au fost evacuate/ Traficul rutier în zonă a fost oprit

Mediafax acum 6 ore
Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Sighişoara intervin în Gara Albeşti pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, în urma unei scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă. Locuinţele din zona gării Albeşti vor fi e

Vremea

București
acum

sâm.

2°/6°
dum.

0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/10°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/6°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

6°/10°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/7°
mar.

3°/10°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

3°/11°
mar.

6°/13°