Nu e săptămână de la Dumnezeu în care să nu apară o ştire legată de morţi şi răniţi. Jurnaliştii tac, ascultă, iar unii inculţi se exprimă din zori şi până-n seară cu privire la ceea ce s-a scris fără argument, fără sursă, doar aşa, ca să adune vizite site-ul sau blog-ul în cauză. Nici pe tv lucrurile nu stau prea bine! După ce miercurea care tocmai a trecut a fost încadrată în mod forţat în „zi de doliu naţional”, cei care au cuvântat împotriva acestui aspect au fost consideraţi criminali în serie sau lipsiţi de emoţie. Ei, da! Eu unul sunt plictisit, ba chiar mi s-a scârbit de la atâta dramatizare. Sunt mulţi oameni care mor şi nu sunt „promovaţi”, dar, acolo unde culoarea politică îşi poate face loc pentru ceva imagine, se ajunge la o înţelegere mediatică, prin care publicul este intoxicat cu imagini şocante şi declaraţii din partea celor care, cică, sunt în măsură să se exprime. Se fac multe modificări în jurul meu şi se aprobă tot felul de porcării. Se aplică cenzura, iar românul îşi pierde din dreptul la exprimare. Se elimină cuvinte „celebre” din dicţionar şi se câştigă notorietate primitivă, cu mâna-ntinsă şi chemat în instanţă pentru ceea ce până mai ieri era ceva normal şi moral.

Deşi jurnalistul de rând se poate plânge cu uşurinţă de „seceta” de pe teren, cred că important e să lăsăm locurile să respire şi să vizăm, în mod pozitiv, acele titluri care promovează oamenii. Şi vecinii mei trebuie să apară în ziar şi să spună despre ideea lor nebună de a-mi deranja somnul dulce, în fiecare dimineaţă, începând cu ora 6, cu ajutorul service-ului auto „instalat” în mod ilegal. Cum? Tot ştire rea e şi asta? Poate că da! Diferenţa o face realitatea pe care o întâlnesc în mod forţat, atunci când străbat oraşul pe jos şi mă minunez de activităţile pe care societatea le „admiră”, fără să ia atitudine. Puţină vreme a trecut de când un individ, gol-puşcă, a făc