Ioan Ţintean, în calitate de prefect al judeţului Bistriţa-Năsăud, a trimis o invitaţie reprezentanţilor elveţieni ai Asociaţiei de Prietenie Monthey-Telciu, cu scopul de a-i felicita pentru acţiunile întreprinse, dar şi pentru a pune bazele unei colaborări mult consolidate, în perioada care urmează.
Aşadar, în intervalul 5-7 iulie, o delegaţie formată din 5 persoane – Christian Schroeter ( preşedinte ), Regis Cettou ( vicepreşedinte ), Nathalie Dupont ( secretar ), Rodica Berdat ( membru OVR Suisse ) şi Gilles Borgeaud ( viceprimarul Primăriei Monthey ) – se va afla în România, urmând să viziteze Palatul Administrativ vineri, 5 iulie, de la ora 12:00.
Înfiinţată în anul 1991, Asociaţia Monthey-Telciu, reprezentată la nivelul comunei bistriţene de către dl. dr. Pavel Vila, a demonstrat pe parcursul timpului că deschiderea şi consecvenţa, reprezintă calităţi esenţiale în drumul spre concretizarea activităţilor propuse. Astăzi, în urma efortului lor, comuna Telciu are în implementare un proiect gândit în detaliu, pentru dezvoltarea zonei turistice şi sprijinirea unor investiţii pentru valorificarea produselor agroalimentare din zonă.
Considerăm că astfel de iniţiative, nu sunt doar oportune, ci reprezintă un exemplu de urmat. Pe acest considerent, ne vom îngriji ca toate unităţile administrative din judeţ implicate, prin reprezentanţii lor, să ofere Asociaţiei Monthey-Telciu sprijinul cuvenit.
Ioan Ţintean, în calitate de prefect al judeţului Bistriţa-Năsăud, a trimis o invitaţie reprezentanţilor elveţieni ai Asociaţiei de Prietenie Monthey-Telciu, cu scopul de a-i felicita pentru acţiunile întreprinse, dar şi pentru a pune bazele unei colaborări mult consolidate, în perioada care urmează.
Aşadar, în intervalul 5-7 iulie, o delegaţie formată din 5 persoane – Christian Schr