Sute de suporteri ai echipei din Trivale au ieșit vineri seară în stradă pentru a sensibiliza opinia publică și autoritățile locale cu privire la situația dramatică în care a ajuns gruparea alb-violetă. Mitingul s-a desfășurat în Pitești pe traseul Piața Prefecturii – Primărie, și a fost organizat de Asociația Suporterilor lui FC Argeș.
La acţiune au participat, pe lângă suporteri, şi actuali și foști jucători ai formației piteștene, ca Viorel Moiceanu, Eduard Augustin şi Ilie Bărbulescu. Se încearcă astfel găsirea unei soluții de preluarea a echipei de la Cornel Penescu, care și-a arătat disponibilitatea de a ceda gratis toate acțiunile de la echipă.
"Se zbârleşte pielea pe mine când aud aceste scandări, după ce pe unele le auzeam doar pe vremea când jucam şi era stadionul arhiplin. Aşteptăm cu toţii o implicare a autorităţilor şi o salvare a acestui club, pentru că nimeni nu îşi doreşte să dispară de pe harta fotbalului românesc", a declarat Viorel Moiceanu, citat de Mediafax.
"Clubul a ajuns într-o situaţie grea. Sperăm să nu se desfiinţeze. Suntem neplătiţi de 5-6 luni, iar personal am ajuns să trăiesc din banii părinţilor", a declarat și căpitanul echipei argeşene actuale, Adrian Voicu.
În urmă cu o lună și jumătate, administratorul delegat al FC Argeş, Cătălin Barbu, a depus la Tribunalul Comercial Argeş cererea de intrare a clubului în insolvenţă, din cauza pierderilor de trei milioane de lei înregistrate în anul 2012.
Sute de suporteri ai echipei din Trivale au ieșit vineri seară în stradă pentru a sensibiliza opinia publică și autoritățile locale cu privire la situația dramatică în care a ajuns gruparea alb-violetă. Mitingul s-a desfășurat în Pitești pe traseul Piața Prefecturii – Primărie, și a fost organizat de Asociația Suporterilor lui FC Argeș.
La acţiune au participat, pe lângă suporteri, şi actuali și foști jucători